/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

„Nu sunt state roșii și state albastre, sunt doar Statele Unite”. Joe Biden a ținut primul discurs ca președinte ales

missing
08 noiembrie 2020, ora 09:55

Administrația noastră va fi despre oameni și vom face ca America să fie respectată din nou în lume, a spus democratul Joe Biden, sâmbătă seara, în primul său discurs ca președinte ales al Statelor Unite. Trebuie să facem din această țară un tărâm pentru toată lumea. Trebuie să reclădim spiritul acestei țări, a subliniat el, într-o nouă pledoarie pentru unitate, scrie digi24.ro.

„Oamenii acestei națiuni au vorbit, ne-au atribuit o victorie clară”, dar „nu sunt state roșii și state albastre, sunt doar Statele Unite”, a spus Joe Biden, comentând rezultatul alegerilor.

„Cei care ați votat pentru președintele Trump, vă înțeleg dezamăgirea, și eu am pierdut de câteva ori, dar haideți să ne dăm reciproc o șansă, să fim toți americani, să fim uniți și să construim, e timpul să vindecăm America”, a spus democratul adresându-se susținătorilor actualului locatar de la Casa Albă.

„E timpul să lăsăm deoparte cuvintele grele, să mai scădem temperatura, să ne vedem din nou, să ne ascultăm din nou și să avansăm. Trebuie să încetăm să ne tratăm oponenții drept dușmani. Nu sunt dușmani. Sunt americani. Biblia ne spune că pentru orice există un timp, un timp pentru a construi, un timp pentru a culege, un timp pentru a semăna și un timp pentru a vindeca. Este timpul să vindecăm America”, a arătat Joe Biden.

Mii de susținători pro-Trump au ieșit să protesteze, sâmbătă, în diverse fiefuri republicane, mai ales după ce Donald Trump a dat un mesaj clar că nu are de gând să-și recunoască înfrângerea. El acuză că votul a fost fraudat și se va adresa justiției.

„Întotdeauna am crezut că America poate fi definită printr-un singur cuvânt: Posibilități. Nu e nimic să nu putem face împreună”, a transmis Joe Biden.

Joe Biden a ținut să marcheze și un alt moment esențial: „Vicepreședinta noastră Kamala Harris scrie istorie”, a spus Joe Biden despre cea care va deveni prima femeie ce va accede în această funcție.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram