Ce spune conducerea PD despre revocarea celor patru miniștri

09 noiembrie 2020, ora 11:21

„PDM a luat decizia de a-și retrage reprezentanții săi din Guvern, imediat după învestirea președintelui ales, din responsabilitate, pentru a nu lăsa un vid în instituțiile conduse de PDM. Dacă PSRM a hotărât să își asume integral responsabilitatea pentru guvernare la această etapă, decizia îi aparține”. Este poziția Partidului Democrat după anunțul făcut de premierul Ion Chicu privind revocarea celor patru miniștri. 

În context, conducerea PD a menționat că „miniștrii delegați de PDM în Guvern sunt profesioniști, care au muncit cu multă dedicație într-o perioadă de criză în domeniile pe care le-au condus. Partidul Democrat se mândrește cu exponenții săi în Executiv și le mulțumește pentru activitatea desfășurată. PDM a luat decizia să își retragă reprezentanții săi din Executiv pentru a oferi președintelui ales posibilitatea de a construi o colaborare eficientă cu Legislativul și Executivul, în conformitate cu prevederile constituționale și respectând votul exprimat de cetățeni, și această decizie rămâne în vigoare”.

Precizăm că în această dimineață, premierul Republicii Moldova a declarat că cererile privind revocarea a ministrului Economiei, Sergiu Railean, ministrului Educației, Igor Șarov, ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, și viceprim-ministrului pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, au fost semnate de președintele Igor Dodon.

Anunțul privind retragerea miniștrilor PD din Guvernul actual a fost făcut sâmbătă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram