De miercuri, în mai multe regiuni din Italia intră în vigoare noi restricţii, în cadrul eforturilor de combatere a epidemiei de coronavirus, semnalează dpa și agerpres.ro.

‘Situaţia epidemiologică din ţara noastră continuă să se înrăutăţească’, a declarat Giovanni Rezza, înalt oficial în Ministerul Sănătăţii de la Roma. El a susţinut că există suficiente motive pentru măsuri mai stricte, ‘în special în regiunile cele mai afectate’.

Provincia Bolzano urmează să devină ‘zonă roşie’, alături de Lombardia, Piemont, Valle d’Aosta, de asemenea din nordul ţării, şi Calabria, din sud, unde circulaţia este interzisă. Liguria (nord), Toscana, Abruzzo şi Umbria (centru) şi Basilicata (sud) vor fi declarate ‘zone portocalii’, unde se vor impune noi restricţii privind deplasările şi vor fi închise restaurantele şi barurile, dar vor rămâne deschise magazinele, ca şi în Sicilia şi Puglia, aflate deja în această situaţie.

Guvernul italian a mai stabilit şi ‘zone galbene’, unde intensitatea epidemiei este mai redusă şi se aplică interdicţii de circulaţie doar pe timp de noapte. În acestea sunt închise doar muzeele, iar învăţământul se desfăşoară exclusiv online numai în licee şi universităţi.

Măsurile aplicate începând de săptămâna trecută vor rămâne în vigoare până în 3 decembrie.

Diferenţierea s-a făcut în speranţa că evitarea blocării totale a ţării va diminua impactul asupra economiei.

Luni, în Italia s-au raportat 25.271 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, bilanţ în scădere faţă de recordul de aproape 40.000 înregistrat sâmbătă. Numărul total de cazuri a ajuns la 960.373, iar cel al deceselor, în creştere cu 356, la 41.750.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!