Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

După victoria lui Joe Biden, FMI intenționează să reseteze relația cu cel mai mare acționar

fmi-2
12 noiembrie 2020, ora 12:54

Alegerea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite dă Fondului Monetar Internaţional şansa de a reseta relaţia sa cu SUA, cel mai mare acţionar, iar iniţiativele verzi ar putea avea un rol mai important în planul de redresare a economiei mondiale, se arată într-o analiză a Reuters, citat de agerpres.ro.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a trimis săptămâna aceasta scrisori “personale” preşedintelui ales al SUA şi viitorului vicepreşedinte Kamala Harris, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al FMI, fără a da detalii suplimentare.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că angajamentul lui Biden faţă de instituţiile multilaterale şi anunţul său de a reintra în acordul de la Paris privind clima ar trebui să ajute FMI să-şi îndeplinească propriile obiective.

Alte surse susţin că unele state membre ale FMI speră că Biden va reconsidera poziţia administraţiei Trump, care s-a opus acordării de noi resurse către FMI, inclusiv o alocare generală a noilor Drepturi Speciale de Tragere (DST) care ar putea majora rezervele valutare ale statelor membre cu sute de miliarde de dolari.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-a opus unor astfel de măsuri, care ultima dată au fost adoptate în timpul crizei financiare din 2009, când Biden era vicepreşedinte al SUA. Mnuchin s-a opus şi planurilor de reformă care vizau alocarea unei ponderi mai mari ţărilor emergente, inclusiv China.

În aproape fiecare discurs, Georgieva a subliniat necesitatea de a se adopta măsuri de stimulare fiscală pentru a construi o economie mondială “mai verde, mai inteligentă şi mai corectă”, în timp ce este redusă poluarea şi se construieşte o societate mai inclusivă, obiective împărtăşite de Biden.

Dar administraţia Trump a blocat includerea problemei schimbărilor climatice în comunicatele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente).

Luna trecută, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creştere de 5,2% în 2021.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente