Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1026: Soldați nord-coreeni în Kursk și atac cu drone în Groznîi. Un nou general, numit în Donețk

/VIDEO/ Un britanic diagnosticat cu cancer vrea să parcurgă pe bicicletă continentul. Acum, el a ajuns și în Moldova

missing
13 noiembrie 2020, ora 08:10

A fost diagnosticat cu cancer în stadiul patru, adică cea mai gravă formă posibilă, iar de atunci, nu stă nicio zi pe loc. Este istoria unui tânăr britanic care și-a pus ca scop să parcurgă pe două roți întreg continentul euroasiatic, din Bristol, Marea Britanie și până în Beijing, China. Mai mult, el și-a trasnformat călătoria într-o continuă acțiune de caritate, iar până acum a reușit să adune peste 45 de mii de euro, care vor ajunge la persoanele cu cancer.

A vizitat deja 25 de țări, însă mai are un drum lung înainte. Acum, el se află în Moldova, iar colega noastră, Diana Popa, a profitat de ocazie și i-a aflat toată povestea.

Deși este vorba despre aventura vieții sale, Luke, un tânăr din orașul Bristol din Marea Britanie, a hotărât să-și împartă experiența cu zeci sau poate chiar sute de oameni din întreaga lume. Întrucât are o bicicletă mai deosebită, dotată cu două locuri, acesta invită pe oricine dorește să contribuie la cauza sa nobilă: de a demonstra că oamenii diagnosticați cu cancer au o șansă la viață.

LUKE GRENFELL-SHAW, SUPRAVIEȚUITOR AL CANCERULUI: „Arătăm ce poate fi făcut chiar și cu cancer. Și e mult mai mult decât crede majoritatea.”

De această dată, copilot i-a fost chiar Ambasadorul britanic la Chișinău. Acesta a recunoscut că nu a mai condus o astfel de bicicletă de pe când era copil.

STEVEN FISHER, AMBASADORUL REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII: „Partea cu bicileta a fost plăcută, dar întâlnirea cu acest domn a fost extraordinară. 01:07-01:09 Energie, inimă bună.”

Tânărul povestește că a fost diagnosticat cu cancer în stadiul terminal, acum doi ani, la vârsta de 24 de ani. Atunci, medicii i-au zis că este vorba despre o formă foarte rară și agresivă, care a început cu o tumoare în umăr, iar apoi s-a răspândit rapid spre plămâni. Luke își amintește că nu spera să suprviețuiască nici până la Crăciun, sărbătoare până la care rămâneau câteva luni.

GRENFELL-SHAW, SUPRAVIEȚUITOR AL CANCERULUI: „Eu așteptam să pot lucra, să mă căsătoresc, să fac copii, dar am înțeles că totul este imposibil. Doctorii spuneau că nu o să trăiesc mult, poate șase luni. Sincer, sunt mirat că trăiesc și acum.”

Totuși, Luke spune că abia atunci a aflat care este formula perfectă a fericirii. Deși nu putea controla boala, a înțeles că își poate controla propria viață. A trecut mai multe tratamente și intervenții chirurgicale, până când a primit vestea că boala bate în retragere. Asta i-a nimicit, practic, toate fricile pe care le avea, așa că și-a luat bicicleta și a pornit la drum. Acum, face controale medicale la fiecare trei luni și se străduie să gândească doar pozitiv.

LUKE GRENFELL-SHAW, SUPRAVIEȚUITOR AL CANCERULUI: „Cred că ar fi normal să mă întorc în Anglia pentru tratament. Cred că viața este mai periculoasă. E mai important cum trăim până a muri.”

Pandemia și-a spus cuvântul, așa că tânărul a fost nevoit să-și amâne călătoria până în vara acestui an. Și acum are multe dificultăți în cale. De exemplu, trebuie să meargă prin Ungaria, dar din cauza hotarelor închise, a făcut un drum dublu. Deseori intervin și surprize neplăcute, precum o roată spartă, iar bagajul de tocmai 30 de kg, pe care îl duce tot cu bicicleta, îi dă mari bătăi de cap.

SINCRON EL RU LUKE GRENFELL-SHAW, SUPRAVIEȚUITOR AL CANCERULUI: „De fiecare dată, când văd un deal, mă gândesc: Doamne cât de greu e. Am un sac de dormit, haine, un laptop, Am un aragaz și un cort.”

Acum câteva zile, Luke a ajuns și la noi, în Moldova, și spune că este plăcut surprins de bunătatea moldovenilor. Oamenii deseori îl invită în ospeție și îi dau să guste din bunătăți. De mare folos îi este și cunoașterea limbii ruse, pe care a învățat-o pe când preda engleza în Siberia.

LUKE GRENFELL-SHAW, SUPRAVIEȚUITOR AL CANCERULUI: „Mi-au dat mâncare tradițională, era foarte gustos, multe mi-au plăcut. De exemplu mămăliga. Eu știu: salut, la revedere, mulțumesc.”

Luke povestește despre experiența sa într-un blog. Aici vorbește nu doar despre plăcerile călătoriilor, dar și despre problemelele pe care le semnalează în calea sa. De exemplu, starea în care se află unele spitale mai vechi pentru copii.

„Când eu eram la tratament cu chimioterapie am avut un slaon mult mai mare, am fost unicul din cameră și mai aveam o canapea pentru părinți.”

Următoarea destinație a tânărului este Ucraina, iar în 2021 speră să ajungă și la Beijing, China, parcurgând astfel peste 23 de mii de kilometri. Cheltuielile sale sunt acoperite de două companii private din Marea Britanie. Iar pentru a ajuta și alți oameni care suferă de cancer, Luke a creat o platformă pe site-ul bristol2beijing.com, unde oricine poate dona bani. Până acum s-au adunat peste 45 de mii de euro.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.