Rând este și la secția de votare din Hagimus, acolo unde votează cetățenii din stânga Nistrului. Potrivit reporterului tv8, care se află la fața locului, unii cetățeni afirmă că au fost aduși organizat, iar alții că trebuie să aleagă din opt candidați. La fața locului este și deputatul PAS, Sergiu Litvinecno, care susține că au primit informații că se vor pregăti fraude.

Potrivit lui, șoferilor care aduc organizat cetățeni din stânga Nistrului li s-a promis câte 500 de lei, iar pasagerilor care vin la vot câte 400 de lei.

Precizăm că pentru alegătorii din regiunea transnistreană au fost deschise 42 de secții de votare.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!