Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a anunțat că va iniția discuții cu fracțiunile și grupurile parlamentare. Prima întâlnire va avea loc astăzi cu PSRM și urmează să lanseze invitații și către Partidul Democrat, PAS și Platforma DA. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
„Până pe data de 24 decembrie, cel puțin, dacă alegerile vor fi considerate democratice și valide de toate instanțele, sunt președinte în exercițiu, cu toate atribuțiile constituționale, pentru că inaugurarea cu patru ani în urmă a avut loc pe 23 decembrie 2016. Avem un Guvern funcțional, avem o fracțiune, cea mai mare în Parlament, suntem ferm convins că o să avem și majoritate care va susține acest guvern. Pentru a nu permite diferite interpretări și pentru a gestiona situația, inclusiv situația din Parlament și situația legată de pandemie, eu inițiez discuții cu fracțiunile și grupurile parlamentare din Parlament. Astăzi voi avea prima întrevedere cu cea mai mare fracțiune, fracțiunea socialiștilor. Mâine voi invita la discuții pe democrați, după care discutăm cu PAS, discutăm cu DA; discutăm cu alte grupuri parlamentare, pentru a înțelege care sunt viziunile”, a declarat Dodon.
„Noi avem câteva legi importante care trebuie să fie votate în timpul apropiat, oamenii le așteaptă. este vorba de buget, este vorba de politica fiscală, este vorba despre câteva proiecte care sunt stipulate pe programul Fondului Monetar Internațional”, a adăugat Igor Dodon.
În context, președintele a anunțat că va merge la discuții împreună cu premierul Ion Chicu și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.