Deși alegerile au trecut, iar Maia Sandu a acumulat cel mai mare scor, politiciana ar putea deveni șeful statului în cel mult o lună și jumătate. Legea Supremă a țării – Constituția – spune că președintele ales trebuie să depună jurământul în cel mult 45 de zile de la data alegerilor. Totuși, judecătorii constituționali trebuie mai întâi să valideze sau să invalideze rezultatele scrutinului. Pentru asta trebuie să fie soluționate toate contestațiile depuse în instanțele din țară.

Mingea încă se află pe terenul Comisiei Electorale Centrală, care, așa cum spune legislația, are la dispoziție cinci zile pentru a întocmi un proces-verbal de totalizare a alegerilor. Mai apoi, în termen de trei zile de la data semnării acestuia, va prezenta Curţii Constituționale un raport privind rezultatele.

După ce primește actele de la organul electoral, Curtea Constituțională, în termen de zece zile, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor, se pronunță asupra legalității alegerilor.

NICOLAE OSMOCHESCU, EXPERT CONSTITUȚIONAL, FOST JUDECĂTOR CC: „Curtea Constițională examinează toate elementele prezentate în raport și fie că validează, fie că invalidează rezultatele alegerilor”.

În Constituție se mai spune că acel candidat, alegerea căruia a fost validată, depune jurământul în fața Parlamentului și a Constituției, cel târziu la 45 de zile după alegeri.

VALIDAREA MANDATULUI ȘI DEPUNEREA JURĂMÂNTULUI: „Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, cel tîrziu la 45 de zile după alegeri, următorul jurământ”.

NICOLAE OSMOCHESCU, EXPERT CONSTITUȚIONAL, FOST JUDECĂTOR CC: „Din momentul depunerii jurământului, noul președinte intră în exercitarea plenipotențiară a funcțiilor sale. Din momentul când președintele Curții Constituționale i-a înmânat și i-a pus la gât simbolurile puterii președintelui de stat, atribuțiile le știți. Gata: Maia Sandu este noul președinte. Fostul președinte – arrivederci, Roma”.

Fostul judecător al Curții Constituționale mai crede că chiar dacă și vor fi stabilite unele încălcări, acestea nu vor fi în măsură să influențeze rezultatele scrutinului.

NICOLAE OSMOCHESCU, EXPERT CONSTITUȚIONAL, FOST JUDECĂTOR CC: „Este exclus așa ceva, dintr-un motiv. Este prea zdrobitoarea diferența dintre voturile primite de Maia Sandu și domnul Dodon. Curtea Constituțională este unica instanță competentă să decidă dacă aceste încălcări sunt de natură să denatureze rezultatele alegerilor sau nu”.

Ieri, Igor Dodon, care continuă să fie președintele Republicii Moldova având toate actele în regulă, a declarat că va contesta în instanță încălcările pe care le-a depistat staff-ul său electoral. Mandatul său urmează să se încheie pe 23 decembrie, când se vor împlini exact 4 ani de la depunerea jurâmântului. În urma scrutinului din 15 noiembrie, Igor Dodon a obținut puțin peste 42 la sută, fiind învins astfel de contracandidata sa, Maia Sandu, care a acumuluat aproape 58 la sută.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!