/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ După două luni de pauză, deputații se vor întruni mâine în ședință

missing
18 noiembrie 2020, ora 15:55

După mai bine de două luni de activitate zero în plenul Parlamentul, deputații ies din ceață. Astfel că, mâine, aleșii poporului se întrunesc în ședință plenară. Deși, în toată această perioadă, ei au fost implicați mai mult în campania electorală, iar proiecte de lege nu au fost examinate și nici adoptate, legislatorii dau asigurări că au fost la datorie. Asta chiar dacă nu s-au aflat zilnic la birou. În timp ce unii, cu mâna pe inimă, spun că-și merită salariile pe care le-au primit pentru aceste luni de inactivitate, alții susțin că banii au fost donați.

După mai bine de două luni, atât cât Legislativul a fost într-un fel de pauză, am mers să vedem cu ce se ocupă deputații și dacă sunt gata să se întrunească în ședință. Dar nu a fost simplu, deoarece presa a avut acces doar în sala de conferințe. Se întâmplă deja de aproape opt luni, de când jurnaliștii nu au voie să se afle pe holurile Legislativului. Asta după ce Biroul Permanent a adoptat o decizie în acest sens.

MIHAELA DICUSAR, REPORTERĂ TV8:Am încercat să mergem să vedem, dacă deputații sunt la datorie și se află la birou, însă reprezentanții Departamentului de comunicare, dar și ai pazei, ne-au întors înapoi în sala de presă, aici unde, potrivit lor, este unicul loc în care se pot afla jurnaliștii. Această decizie a fost luată la începutul perioadei pandemice de către Biroul Permanent, în contextul prevenirii și combaterii coronavirusului.”

Între timp, deputații pe care am reușit să-i surprindem au jurat că au muncit în toată această perioadă, chiar dacă nu s-au întrunit în ședințe plenare și nu au adoptat niciun proiect de lege.

VASILE NĂSTASE, DEPUTAT PPDA: „De câte ori ați fost la birou în această perioadă? – Pentru mine, această perioadă a fost cea mai productivă. Eu personal am înregistrat, cel puțin, trei proiecte de lege.”

SERGIU SÎRBU, DEPUTAT, GRUPUL PARLAMENTAR „PENTRU MOLDOVA”: „Noi campanie electorală nu am făcut. Noi am fost aici, la birou, la sediul partidului. Nu am fost zilnic la birou. Am lucrat la mai multe proiecte de lege pe care le-am înregistrat și le-am prezentat public.”

VASILE BOLEA, DEPUTAT PSRM:În toată această perioadă noi am activat în teritoriu, în primul rând. În al doilea, au avut loc ședințele Comisiei Parlamentare. Plus la aceasta, am avut o perioadă în care am fost bolnav de COVID și am avut concediu de boală.”

RUXANDA GLAVAN, DEPUTATĂ, GRUPUL PARLAMENTAR „PENTRU MOLDOVA”:Din ultima ultima ședință, eu m-am ocupat cu definitivarea proiectelor mele de lege. După care am fost bolnavă de COVID. A  urmat o perioadă dificilă de recuperare.”

LILIAN CARP, DEPUTAT PAS: Eu am fost, practic, în fiecare zi. Puteți vedea că am făcut o sumedenie de interpelări la Procuratură despre diferite încălcări ale instituțiilor. Mi-am desfășurat activitatea așa cum prevede statutul deputatului.”

I-am întrebat, dacă ei cred că își merită salariul pe care l-au primit pentru toată această perioadă de inactivitate a Legislativului…

CHIRIL MOȚPAN, DEPUTAT PPDA:Întrebarea este bună. Nu cred că toți și-au satisfăcut statutul exact cum le cere obligațiunile. Dar dacă mă refer la mine și la colegii mei, vă asigur că s-a muncit.”

SERGIU SÎRBU, DEPUTAT, GRUPUL PARLAMENTAR „PENTRU MOLDOVA”:Cred că mulți deputați nu-și merită, deoarece nu au muncit pentru oameni, în Parlament, dar au făcut campanie electorală.”

ANDRIAN CANDU, DEPUTAT „PRO MOLDOVA”: „Vă meritați salariile pentru această perioadă? – Sigur că nu. Atunci colegii noștri au diferite acțiuni de caritate.”

VLADIMIR BOLEA, DEPUTAT PAS: Își merită deputații salariile? – Eu și colegii am muncit în fiecare zi. Activitatea de campanie am făcut-o în afara orelor de program.”

Am încercat să aflăm cât s-a cheltuit din bugetul de stat pentru achitarea salariilor deputaților pentru ultimele două luni, însă, deocamdată, nu am obținut niciun răspuns, la solicitarea pe care am expediat-o la secretariatul Parlamentului. Ultima ședință plenară a avut loc pe 11 septembrie. Mâine, deputații urmează să se convoace în ședință, după ce astăzi a avut loc Biroul Permanent al Legislativului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram