Emmanuel Macron a acuzat, într-un interviu publicat vineri de Jeune Afrique, „strategia” Rusiei și a Turciei de a alimenta un sentiment antifrancez în Africa jucând cartea „resentimentelor post-coloniale”, scrie AFP și hotnews.ro.

“Există o strategie care se aplică, uneori condusă de lideri africani, dar în special de puterile străine, precum Rusia sau Turcia, care joacă pe resentimentul post-colonial”, a afirmat șeful de stat. “Nu trebuie să fim naivi: mulți dintre cei care dau voce, care fac videoclipuri, care sunt prezenți în presa francofonă sunt pe lista de plată a Rusiei sau a Turciei”, a continuat președintele francez.

Emmanuel Macron a insistat asupra “relației echitabile” și pe “veritabilul parteneriat” pe care Franța încearcă să-l promoveze de la sosirea sa la putere, în 2017. Acesta a citat restituirea mai multor opere de patrimoniu africane către țări precum Senegal, Benin.

“Cred că între Franța și Africa trebuie să fie o poveste de dragoste”, a pledat Macron, adăugând că “nu trebuie să fim prizonierii trecutului nostru”.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!