O oră, o zi, o întâlnire le-a schimbat viața. Le-a resetat valorile, scopurile și prioritățile pentru totdeauna. Au spus “DA” unor copii încercați greu de soartă, asumându-și rolul de a le înlocui mama și tata. Este povestea de viață a familiei Gavril care, deși aveau deja 3 copii acasă, au decis să crească încă doi frați, mama cărora este privată de libertate.
Acum trei ani, după ce au participat la un seminar dedicat importanței înfierii într-o societate, Inga și Vitalie Gavril au decis să mulțumească pentru toate binecuvântările vieții, înfiind un copil.
VITALIE GAVRIL, TATĂL ADOPTIV: „Înțelegând care sunt efectele negative de fapt, că iarăși nu mă gândeam la ce efecte negative ar fi în viața unui copil care a crescut la orfelinate, până nu ne-au fost prezentate, și noi atunci am spus că noi cred că am putea să luam un copil, o fetiță am vrut să înfiem, dar ne-au refuzat din start acolo, precum că noi nu avem ce să le oferim, n-avem spațiu și copiii încă erau mici. Soția si cu niște colege de-ale noastre mergeau, aveau o lucrare, un studiu biblic cu o femeie de la penitenciarul de la Rusca și atunci soția a cunoscut-o pe mama fetiței.”
INGA GAVRIL, MAMA ADOPTIVĂ: „Eu i-am propus, inițial, ajutorul nostru. I-am spus: uită-te, noi voiam să înfiem o fetiță, noi îți oferim ajutorul nostru pentru fetița ta.”
INGA GAVRIL, MAMA ADOPTIVĂ: „Aveam o anumită frică, mă gândeam că nu o să vreau să i-o dau înapoi.”
VITALIE GAVRIL, TATĂL ADOPTIV: „Prima săptămână a fost mai greu, când ea plângea: ,,Vreau la mama, eu foarte tare vreau la mama. Eu te înțeleg, dar nu poți să te duci.”
Provocările s-au ținut lanț, 4 luni de viață în șase membri de familie, un sunet de telefon, dat de una dintre verișoarele mamei fetiței adoptate, îi informa că micuța mai are un frate, de 6 ani, care locuiește cu ea în Italia, dar din cauza unor documente, nu-l mai poate ține acolo.
INGA GAVRIL, MAMA ADOPTIVĂ: „Pentru noi a fost un șoc.”
VITALIE GAVRIL, TATĂL ADOPTIV: „Copilul era foarte afectat emoțional. El o uitase pe maică-sa. În primele săptămâni, luni, avea obiceiul, dacă ceva nu-i plăcea, să plângă. Dar așa un plâns, ca un urlet, și să se ascundă sub masă.”
Viața a devenit cumva alta și pentru cei trei copii ai casei, care într-un timp prea scurt, au trebuit să învețe să-și împartă lucrurile. Părinții spun că cei 5 copii s-au înțeles bine de la început, însă ei au avut nevoie de ajutor din partea profesioniștilor, pentru a se descurca.
VITALIE GAVRIL, TATĂL ADOPTIV: „A trebuit să trecem prin multe seminare, conferințe pentru părinți cu copii luați în tutelă, ca să învățăm niște lucruri folositoare pentru noi. Noi căutam ca ei să aibă conexie cu mama lor, de asta soția mergea, cât nu era pandemia, mergea regulat o dată în lună.”
INGA GAVRIL, MAMA ADOPTIVĂ: „Eu deja începeam să mă atașez de ei. E un egoism din partea mea, voiam și eu să fiu iubită așa.”
Soții spun că au cele mai pământești așteptări în plan material, în schimb, pot dărui multă iubire. Ei mai spun că salariu le ajunge, pentru a întreține familia, asta deși, pentru îngrijirea fiecărui copil adoptat, statul nu le dă decât o indemnizație de 1400 de lei pe lună. Acești oameni au învățat să dăruiască, fără a aștepta ceva în schimb, iar acest lucru este poate cea mai prețioasă lecție pe care o pot oferi copiilor lor, dar și întregii lumi.
