A fost dat startul activităților de reabilitare a străzii Ion Creangă, din sectorul Buiucani al capitalei. Lucrările vor fi organizate în câteva etape, pe o lungime de 1840 metri de drum, în perimetrul str. Alba Iulia – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, informează Primăria Capitalei.
Astfel, în prezent, sunt desfășurate lucrări de schimbare a utilităților, apeduct şi canalizare, în zona sensului giratoriu din Piața Unirii Principatelor. De menționat că în contextul organizării șantierului, a fost restricționată parțial, circulația mijloacelor de transport pe una din cele două benzi pe sensul de mers spre str. Alba – Iulia.
„Proiectul de reparație a străzii Ion Creangă constă în frezarea îmbrăcămintei rutiere și așternerea unui strat de beton asfaltic dens, de 8 cm, pe bază de granule din granit. Urmează acoperirea suprafeței cu geocompozit, pentru a spori rezistența asfaltului, după care va fi așternut stratul de uzură de 5 cm, din mastic bituminos cu celuloză”, spun reprezentanții instituției.
Din volumul total de intervenție, renovarea rețelelor de apeduct și canalizare reprezintă 29% și reparația propriu-zisă a străzii – 71%. Potrivit informațiilor, lungimea străzii Ion Creangă este de 1840m, iar lățimea părții carosabile este de 14 metri.
Valoarea proiectului de reabilitare a străzii Ion Creangă este de 69, 22 milioane lei, iar termenul de garanție al lucrărilor este de cinci ani.




































