Campania „Santa’s bag” este pe ultima sută de metri, iar darurile pentru 300 de copii din Republica Moldova au fost împachetate și sunt gata să pornească la drum lung, tocmai din Statele Unite ale Americii.
Una dintre organizatoarele proiectului spune că și-au propus să creeze amintiri și emoții frumoase pentru copii, în ajunul celei mai speciale sărbători.
„Am pregătit o parte din ghiozdane pentru a fi transportate. Câteva ore bune ne-am mobilizat și am repartizat fiecare ghiozdan. Aceste cadouri nu reprezintă bunuri materialele, ci din contra, vor crea amintiri pentru copiii. Munca depusă compensează cu plăcere și bucuria care urmează să o aibă copiii. Emoții frumoase în ajun de sărbători și zâmbete pe fețele lor este tot ceea ce ne dorim pentru ei”, a menționat organizatoarea campaniei Marta Iacob.
Ghiozdanele, în care au fost puse cu mare grijă dulciuri, jucării și rechizite, au fost împachetate în 60 de cutii.
„Fericirea pură va fi curând în drum spre Moldova în 60 de cutii pregătite de Diaspora din SUA. 300 de copii vor fi de Crăciun în culmea fericirii”, spune Victoria Morozov, o moldoveancă stabilită în SUA, directoarea proiectului „The Moldova Project”.
Darurile vor ajunge la mai mulți copii din câteva sate din Republica Moldova, dar și la copii care sunt ajutați de organizația „The Moldova Project”, un proiect de caritate, care susțin familiile social-vulnerabile din Republica Moldova.


Foto: Victoria Morozov/Facebook




































