Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1401: Atac la Nistru de Crăciun, prognoză de pace și refuzul Moscovei. Zelenski: „Fie ca Putin să piară”

/DOC/ Utilizatorii serviciilor de internet vor primi protecție suplimentară. Proiectul, votat în prima lectură

missing
26 noiembrie 2020, ora 16:23

Parlamentul a votat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, în prima lectură, un proiect de lege pentru modificarea Legii comunicațiilor electronice, în vederea ajustării acesteia la cadrul legislativ al Uniunii Europene. Proiectul a fost elaborat în scopul creării cadrului normativ favorabil dezvoltării tehnologiilor avansate în domeniul comunicațiilor electronice și tehnologiei informației.

Acesta prevede garantarea funcționării continue a ecosistemului de Internet, precum și protejării drepturilor utilizatorilor finali de a accesa și de a distribui informații și conținut și de a utiliza și a pune la dispoziție aplicații și servicii fără discriminare.

Adoptarea și implementarea proiectului de lege va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor de acces la Internet, va spori concurența între furnizorii acestor servicii și va asigura accesul utilizatorilor finali la toată gama de conținut, aplicații și servicii, disponibilă printr-o conexiune Internet la nivelul tehnologic actual, eliminând orice practici ilegale de gestionare a traficului care blochează sau încetinesc anumite aplicații sau servicii.

Totodată, cadrul legal nou va stimula dezvoltarea serviciilor electronice și exportul a astfel de servicii și a soft-urilor, se arată în nota informativă la proiect.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.