Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și probleme la Nipru. „NATO ar nimici armata Rusiei, dar cu un preț uriaș”

/DOC/ Au examinat dosare de rezonanță. Cine sunt judecătorii care vor examina dosarele furtului miliardului

missing
30 noiembrie 2020, ora 12:11

Judecătoria Chișinău anunță completele de judecată care vor examina dosarele vizând „furtul miliardului”. Acestea au fost constituite la nivelul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit unei dispoziții emise de președintele Judecătoriei Chișinău, cei șase judecători care vor face parte din completele de judecată sunt:

Primul complet: Ion Morozan care va fi și președintele completului, Tatiana Bivol și Angela Vasilenco.

Judecătorul Ion Morozan este unul dintre magistrații desemnați să examineze dosarul lui Constantin Țuțu. Potrivit magistrat.md, acesta activează de 15 ani în sistemul judecătoresc, fiind numit în funcție în 2005.

Potrivit magistrat.md, Tatiana Bivol a fost numită, prin decretul președintelui RM, pe un termen de cinci ani, în funcţia de judecător la Judecătoria Rîșcani, municipiul Chișinău, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Tatiana Bivol a avut pe masa ei dosarul în care era cercetat Andrei Pântea, prim-adjunct al Procurorului General, care a fost învinuit de depășirea atribțiilor de serviciu un dosarul lui Grigore Karamalak. Ulterior, judecătoarea a refuzat să mai examineze dosarul. Un alt dosar de rezonanță care este pe masa magistratei este cel de-al doilea dosar al ex-premierului Vlad Filat.

De asemenea, Bivol, ca și colega sa Angela Vasilenco, face parte din complet de magistrați care examinează dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare. Acest complet a decis că dosarul urmează să fie rejudecat.

Cel de-al doilea complet este alcătuit din Ana Cucerescu, Eugen Beșelea și Petru Paun.

Ana Cucerescu este judecătoarea care examinează dosarul fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, în care este acuzat de amestec în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală.

Totodată, Ion Chirtoacă a fost desemnat ca membru supleant care va înlocui unul dintre membrii completului de judecată în caz de incompatibilitate sau lipsă motivată.

Prevederile dispoziției sunt puse în executare începând cu 27 noiembrie 2020.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.