/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/DOC/ Curtea de Apel a anulat hotărârea CSM prin care s-a dat acordul de urmărire penală a ex-președintelui CSJ Ion Druță

missing
07 decembrie 2020, ora 16:10

Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care s-a dat acordul pentru urmărirea penală a fostului președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ) Ion Druță. O decizie în acest sens a fost emisă pe data de 7 decembrie. 

Hotărârea a fost postată de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Sergiu Litvinenco pe rețelele sociale.

„Se anulează hotărârea CSM nr.375/25 din 24 octombrie 2019 cu privire la sesizarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, referitor la eliberarea acordului pentru pornirea urmării penale, reținerea, aducerea silită, arestarea, perchiziționarea și atragerea la răspundere penală în privința judecătorului și președintelui CSJ, Ion Druță”.

Hotărârea este executorie, însă poate fi atacată cu recurs la CSJ, în termen de 30 de zile din data pronunțării dispozitivului hotărârii.

Foto: Facebook/ Sergiu Litvinenco

Amintim că procurorii au pornit două dosare pe numele lui Ion Druță, unul pentru îmbogățire ilicită, iar altul pentru amestec în înfăptuirea justiției.

În timpul perchezițiilor în biroul magistratului, în cadrul primului dosar penal, au fost găsite documente care conțin descrieri succinte din mai multe dosare ajunse pe rol la Curtea Supremă de Justiție, cu indicarea numelor judecătorilor care ar urma să se ocupe de aceste cazuri și cu sugestii pentru magistrați ce decizii ar trebui să adopte.

Druță a fost reținut de procurorii anticorupție în octombrie, fiind plasat în arest pentru 72 de ore, ulterior eliberat, fiind cercetat în stare de libertate.

Pe 24 octombrie anul trecut, CSM a aprobat demisia lui Ion Druță din fotoliul de președinte al CSJ. Iar la mijlocul lunii decembrie, Druță a plecat din sistemul judecătoresc.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram