Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, spune că formațiunea politică pe care o conduce nu este deschisă pentru consultări ce țin de subiectul alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit lui, la ora actuală societatea are alte griji și probleme și ar fi o iresponabilitate să arunci țara în alegeri în prag de iarnă. Despre aceasta Candu a menționat în cadrul unui briefing de presă.

„Consider că la ora actuală societatea este obosită și disperată de problemele pe care trăiește în fiecare zi. La nivelul crizei sanitare, nu avem paturi în spitale, în domeniul economic – oamenii au pierdut locurile de muncă. Și dacă credeți că majorității cetățenilor Republicii Moldova le pasă, în general, de alegeri, atunci greșiți amarnic. Ar fi o iresponsabilitatea să arunci țara în alegeri în prag de iarnă. Noi am spus că vrem schimbare, dar schimbarea trebuie să vină și natural și corect”, a menționat Candu.

De asemenea, acesta spune că la ora actuală există posibilitatea ca în Parlament să fie format un alt Guvern: „O altă guvernare minoritară cu un Guvern tehnocrat, pro-european, care ar putea să administreze țara măcar o perioadă de timp până se va ajunge la acele alegeri anticipate”.

„Dacă socialiștii, echipa Șor sau alte partide de opoziție au declarat că își doresc alegeri parlamentare anticipate, nu rămâne decât domnul Chicu să-și dea demisia și să nu mai fie format Guvernul în următoarele 45 de zile. Restul e doar un joc de cuvinte, ori se întinde timpul, ori cu adevărat nu se doresc aceste alegeri. Fracțiunile parlamentare care ies aici în fața oamenilor și se bat cu pumnul în piept că vor alegeri parlamentare anticipate, mint. Se țin de fotolii”, a conchis politicianul.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!