/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Tancurile Abrams, retrase de pe front

/VIDEO/ Alegerile parlamentare din România. Un director de liceu din Chișinău va ajunge deputat în Legislativ

missing
07 decembrie 2020, ora 12:50

De la director al unei școli din Chișinău și-a construit, treaptă cu treaptă, o carieră frumoasă până la deputat în Parlamentul României. Este povestea de viață a moldoveanului, Boris Volosatîi care, fiind director de școală, apoi de liceu, pentru o perioadă de 30 de ani, a obținut victorie în alegerile parlamentare din România, din 6 decembrie 2020. Acesta a declarat că o să consulte legea, pentru a vedea, dacă poate cumula, în continuare, funcția de director al Liceului Gheorghe Asachi cu cea de deputat în Legislativul de la București.

Marea surpriză a alegerilor parlamentare de duminică, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, care a luat aproape 9 la sută din voturile românilor din Basarabia și peste 25%, în total, în diasporă, mai vine cu o surpriză. Boris Volosatîi, membru al aceluiași partid, a acumulat 95,97% din voturi, la alegerile parlamentare din România din această duminică. Boris Volosatîi va face parte din Camera Deputaților, în Legislativul de la București. Totuși, spune că va consulta legislația, să vadă dacă poate să exercite în continuare funcția de director al Liceului Gheorghe Asachi din Chișinău, pe care o deține din 1990.

BORIS VOLOSATÎI, DEPUTAT ALES ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI:Am să mă conformez legislației și am să aleg prioritățile naționale în detrimentul celor personale.”

Boris Volosatîi a declarat, în context, că una dintre prioritățile de bază ale partidului din care face parte este să demonstreze, prin acțiuni concrete, că Republica Moldova nu este o parte din diasporă, ci o parte a României.

BORIS VOLOSATÎI, DEPUTAT ALES ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI:Să punem pe masa de lucru și de negociere a tratatului de fratenitate cu Republica Moldova, pentru că nu este Republica Moldova altceva decât parte a țării.”

Pe parcursul anilor, Boris Volosatîi a încercat de mai multe ori să ajungă în Parlamentul de la Chișinău. Ultima dată, el a candidat independent, la alegerile parlamentare din Republica Moldova, din februarie 2019, în circumscripția uninominală nr. 33, în care majoritatea voturilor au fost obținute de liderul PPDA, Andrei Năstase. Acum, Volosatîi spune că a ales să candideze în funcția de deputat în Parlamentul României, pentru a aduce mesajul unionist la un nivel mai înalt decât catedra sau instituția de învățământ unde este director. Conform declarației sale de avere și interese personale pentru 2017 – 2018, din funcția de director de liceu, Volosatîi a ridicat un salariu de circa 352 de mii de lei, la care se mai adaugă o pensie de 73 de mii le lei. Familia acestuia  mai deține șase terenuri agricole, un apartament, o cotă-parte dintr-un apartament de 98 de metri pătrați și dintr-o casă de 108 metri pătrați. Volosatîi deține un automobil de marcă Mercedes E200, procurat în 2012 cu 50 de mii de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram