Deputații Platformei DA Liviu Vovc, Maria Cioban și Dinu Plîngău au contestat la Curtea Constituțională 2 proiecte de Lege aprobate de deputații PSRM – Pentru Moldova. Este vorba despre legile privind activitatea farmaceutică și privind funcționarea limbilor vorbite în Republica Moldova.
„Mimînd proceduri parlamentare, nu se face altceva decât să compromită Parlamentul. Toți cei care astăzi obligă opoziția să lupte pentru fiecare cuvând din legile lor votate noaptea, vor să reinstaureze din nou dictatura mafiei și a oligarhiei. Republica Moldova se află iarăși la un pas al prăpastiei”, a delcarat Andrei Năstase într-un briefing de presă.
„Actuala Guvernare nu poate rezolva criza sanitară, așa că vor să învrăjbească cetățenii Republicii Moldova votând o lege priving funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Pe ei nu-i interesează că această lege îi divizează pe cetățenii țării, vor doar să culeagă beneficiile politice. Cât deapre Legea cu privire la farmaciile mobile, se vede că nu-i interesează să rezolve problema accesului la medicamente de calitate și accesibile pentru oameni”, a mai adăugat Năstase.
Amintim că, proiectul de Lege cu privire la activitatea farmaceutică și privind funcționarea limbilor vorbite în Republica Moldova au fost votate de către membrii PSRM – Pentru Moldova în cadrul ședinței Parlamentului pe 16 decembrie.





















