Locuitorii Capitalei sunt îndemnați să renunțe la reuniunile de Crăciun în grupuri. Apelul public a fost făcut de către Ion Ceban în timpul ședinței Primăriei de astăzi, 21 decembrie.
De asemenea, Ceban a îndeamnat cetățenii să poarte masca de protecție corect și să evite localurile aglomerate. În context, acesta a mulțumit sectorului HoReCa și celor care s-au solidarizat cu eforturile depuse de sistemul medical, pentru a renunța la reuniunile de Crăciun în grupuri.
„Există riscul să ne confruntăm cu aceiași situație ca și țările vecine. Presiunea pe sistemul medical este foarte mare în acest moment, fiind atestată o criză de lucrători medicali. Locurile la terapie intensivă sunt ocupate. Extrem de mulți pacienți ajung a fi internați cu forme grave și crește incidența cazurilor critice. Consider că e de datoria fiecăruia să se comporte responsabil și să respecte măsurile de siguranță impuse de autorități”, a precizat primarul general.
Menționăm că situația epidemiologică prin COVID-19 în municipiul Chișinău continuă să fie alarmantă. Numărul infectărilor rămâne în creștere, inclusiv a cazurilor grave și foarte grave, ce denotă un pronostic nefavorabil. La nivel de municipalitate, în prezent sunt 56 764 cazuri confirmate, recuperați – 40 855 pacienți COVID-19, decese – 898.



































