Cinci indivizi din Chișinău riscă până la patru ani de pușcărie pentru că ar fi furat automobile din cel puțin patru curți ale blocurilor de locuit din sectorul Ciocana al capitalei. Tinerii au vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani, iar anterior au fost judecați.
Indivizii au fost documentați de către polițiști timp de o lună. Oamenii legii spun că aceștia identificau automobilele ce erau parcate de mai mult timp în curțile blocurilor, iar proprietarii nu se foloseau de ele. Ulterior, aceștia cu ajutorul unui evacuator ridicau mașinile, după care le duceau la stațiile de colectare a metalului.
Suma vehiculelor furate este de circa 60 de mii de lei. În acest context a fost pornită o cauză penală. Suspecții au fost arestați pentru 30 de zile și sunt cercetați penal pentru furt. Acum ei riscă amendă de la 32 500 lei, la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare până la patru ani.




































