/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

A mai promulgat o lege. Vladimir Putin se va bucura de imunitate juridică pe viață

missing
23 decembrie 2020, ora 11:52

După ce și-a acordat posibilitatea de a deveni senator pe viață la încheierea mandatului prezidențial, Vladimir Putin a mai promulgat o lege care i se adresează – conform prevederilor acesteia, el și familia sa se vor bucura de imunitate juridică în fața oricărei urmăriri penale pentru orice delict, chiar și după ce va părăsi funcția de președinte.

Înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, șefii de stat ruși se bucurau de imunitate doar pe perioada exercitării funcției. De acum, ea va fi extinsă pentru a îi proteja și după încheierea mandatului, ei fiind imuni la orice urmărire penală pentru orice delict ar fi descoperit. Mai mult, ea va fi extinsă și pentru familia președintelui. Protecția se va aplica retroactiv și lui Dimitri Medvedev, singurul fost președinte rus în viață și unul dintre principalii aliați ai lui Putin.

Noua lege face, de asemenea, mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii. Ridicarea imunităţii unui lider este posibilă doar dacă acesta este suspectat de înaltă trădare sau de comiterea unei infracţiuni grave. Procedura trebuie introdusă de Duma de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, iar decizia finală va reveni camerei superioare, Consiliul Federal, relatează Agerpres.

În timpul verii, preşedintele Putin a promulgat un set de amendamente constituţionale controversate care îi vor permite să rămână la putere până în 2036. Până în prezent, liderul de la Kremlin nu a comunicat intenţia de a candida pentru un nou mandat la scrutinul prezidenţial din 2024.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram