Puțin se cunoaște acum despre politicienii care odinioară se aflau în topul sondajelor de opinie. Ce se mai aude despre foștii președinți, prim-miniștri și primari de Capitală, care cu câțiva ani în urmă avea un cuvânt greu de spus. În materialul de mai jos am decis să vă prezentăm cinci politicieni, numele cărora vă este cunoscut, dar pe care demult nu i-ați mai auzit făcând declarații în public sau la televizor. 

Marian Lupu

Foto: Curtea de Conturi

Din luna februarie 2019 până în prezent Marian Lupu deține funcția de președinte al Curții de Conturi. Potrivit declarației de averea, pentru 2019, acesta a ridicat un salariu de aproximativ 200 de mii de lei, adică lunar peste 18 mii de lei.

Marian Lupu a fost deputat din 6 martie 2005, până pe 7 februarie 2019, iar în perioada decembrie 2010 – aprilie 2013, acesta a deținut funcția de președinte al Parlamentului.

De asemenea, Marian Lupu a asigurat interimatul funcției de șef de stat în perioada 30 decembrie 2010, 23 martie 2012. El s-a aflat și la șefia Ministerului Economiei, din august 2003, până în martie 2005.

Valeriu Streleț

Fostul prim-ministru Valeriu Streleț este proprietarul firmei „Bioprotect”, ce-și are sediul în comuna Stăuceni, municipiul Chișinău și care a fost înregistrată pe 15 ianuarie 2003. 

Firma se ocupă cu fabricarea produselor agrochimice, produselor farmaceutice, articolelor de ambalaj, comerțul cerealelor, semințelor și furajelor pentru animale, băuturilor alcoolice, mașinilor agricole, echipamentului și furniturilor, inclusiv tractoare.

Compania se mai ocupă cu fabricarea, importul și comercializarea țigaretelor, prelucrarea tutunului, importul și comercializarea preparatelor chimice și biologice pentru protecția plantelor și a stimulatoarelor de creștere a acestora.

În perioada 30 iulie 2015 – 30 octombrie 2015, Valeriu Streleț a ocupat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Din 29 iulie 2009, până pe 31 iulie 2015, el s-a aflat în fotoliul de deputat.

Silvia Radu

Fosta ministră a Sănătății în Guvernul Filip, Silvia Radu a fondat împreună cu soțul său, Virgiliu Radu, compania „Radu-Agro”. Contactată de redacție, Silvia Radu a spus că în prezent își asigură existența de pe urma activității în cadrul firmei. 

Compania se ocupă cu cultivarea pomuşoarelor, fructelor, nucilor, strugurilor. Un alt domeniu de activitate este apicultura. De asemenea, în cadrul firmei se execută prelucrarea şi conservarea fructelor, legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale, finisarea construcţiilor, comerţul legumelor și fructelor, comerţul maşinilor agricole, echipamentului şi furniturilor, inclusiv tractoare, comerțul băuturilor alcoolice.

Printre genurile de activități licențiate se numără: importul, păstrarea și comercializarea alcoolului, construcția clădirilor, instalarea rețelelor tehnico-edilitare, reconstrucțiile, consolidările, restaurările, extragerea substanțelor minerale utile și îmbutelierea apelor minerale și naturale potabile.

Silvia Radu a ocupat în perioada 25 septembrie 2018 – 8 iunie 2019 funcția de ministră a Sănătății. Ea a mai fost la șefia Primăriei Chișinău, în perioada 6 noiembrie 2017 – 25 aprilie 2018.

Chiril Gaburici

Fostul prim-ministru Chiril Gaburici este proprietarul companiei „Green Property” din iulie 2019, ce-și are adresa pe strada Bulgară din sectorul Centru al Capitalei. 

Genurile de activitate ale companiei sunt următoarele: producerea semințelor, cultivarea legumelor și fructelor, conservarea și comercializarea acestora, vânzarea maşinilor agricole, echipamentului şi furniturilor, inclusiv tractoare, comercializarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor.

Chiril Gaburici a fost ministrul al Economiei în Guvernul Pavel Filip, în perioada 10 ianuarie 2018 – 8 iunie 2019. El a mai deținut funcția de prim-ministru, din 18 februarie 2015 – 22 iunie 2015.

Mihai Ghimpu

Fostul președinte al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu este unul dintre fondatorul companiei „Eurosim”. Din anul 2000, compania se ocupă cu fabricarea băuturilor, țigaretelor, comerțul carburanților autovehicule.

Mihai Ghimpu a fost deputat în Parlament din septembrie 1990, până în aprilie 1998. El a mai deținut mandatul de legislator în perioada aprilie 2009 – martie 2019.

Mihai Ghimpu a mai deținut funcția de președinte interimar al R. Moldova în perioada 11 septembrie 2009 – 28 decembrie 2010.

 

 

 

 

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!