/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Alexei Navalnîi, somat să revină de urgență în Rusia, în caz contrar riscă să ajungă după gratii

missing
29 decembrie 2020, ora 08:30

Serviciul pentru penitenciare din Rusia l-a avertizat luni pe criticul Kremlinului Alexei Navalnîi că, dacă nu va reveni din Germania pentru a se prezenta în această dimineață la un birou din Moscova, va fi încarcerat dacă se va întoarce după acest termen, având în vedere că execută o pedeapsă de închisoare cu suspendare, transmite Reuters.

Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost transportat cu avionul în Germania, în luna august, după ce i s-a făcut rău într-un avion. Germania şi alte state occidentale afirmă că împotriva lui Navalnîi a avut loc o tentativă sde asasinat cu agentul noviciok, scrie News.

Potrivit Rusiei, nu există dovezi că acesta a fost otrăvit, autorităţile negând implicarea în incident.

Serviciul Federal al Penitenciarelor l-a acuzat luni pe Navalnîi că încalcă termenii unei pedepse de închisoare cu suspendare, pe care încă o execută, în urma unei condamnări din 2014, şi de sustragerea de sub supravegherea autorităţii pentru verificarea infractorilor.

Navalnîi execută o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, într-un caz de furt despre care afirmă că a fost motivat politic. Perioada de supraveghere expiră pe 30 decembrie.

Potrivit instituţiei, dacă Navalnîi nu se va prezenta, pedeapsa cu suspendare se va transforma îmn pedeapsă cu executare.

Serviciul Federal al Penitenciarelor nu a precizat un termen, dar Navalnîi a postat pe o reţea de socializare un screenshot al mesajului avocatului său, care afirmă că trebuie să se întoarcă şi să se prezinte la biroul din Moscova până marţi, ora 09:00.

Purtătorul său de cuvânt, Kira Yarmysh, a scris pe Twitter că este imposibil ca Navalnîi să se prezinte la timp şi că acesta este în convalescenţă după otrăvire, acuzând că serviciul penitenciarelor acţionează la ordinul Kremlinului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram