Tatiana Țîbuleac se numără printre Champion of Change datorită talentului său de a scrie prin care a reușit să promoveze Republica Moldova în lume. S-a născut la Anenii Noi, a copilărit la Chișinău, iar acum este stabilită mai bine de 10 ani cu familia sa la Paris, Franța.
A devenit cunoscută la noi în calitate de jurnalistă de succes, însă peste o perioadă anumită i-au fost descoperite cărțile. Totul a început cu „Fabule moderne” (2016), o serie de povestioare care te țin cu sufletul la gură. A continuat cu „Vara în care mama a avut ochii verzi” (2017) despre istoria unei femei bolnave de cancer și a fiului ei, care ajung într-un sat din Franța și își petrec acolo ultima vară. Un an mai târziu, Tatiana Țîbuleac ne-a cucerit cu deosebita „Grădina de sticlă” (2018), unde o orfană descoperă Chișinăul, după ce a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie.
Pentru cărțile scoase la lumină a fost premiată. Spre exemplu, pentru romanul „Grădina din sticlă” a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Acum, acestea sunt traduse în mai multe limbi, limba română rămânând a fi specială. Într-un interviu emoționant, am reușit să discutăm cu Tatiana Țîbuleac, nu doar despre scris, dar și despre dor.
„Mă bucur dacă cineva a aflat despre Moldova citind cărțile mele, deși consider că literatura este o călătorie subiectivă, care nu ține de geografie. “Vara” este o carte universală, se poate întâmpla oricui și oriunde, dar “Grădina”, da, este de acasă. M-au încălzit mesajele cititorilor care mi-au scris că după ce au citit “Grădina”, au înțeles mai bine anii 80. La lansarea cărții în franceză am avut o discuție foarte interesantă despre trecerea la alfabetul latin, despre anii tranziției. A fost o discuție neașteptată pentru mine, eu crezând că aceste lucruri sunt cunoscute de toți europenii”.
Pentru Tatiana Țîbuleac „a scrie” înseamnă bucurie. Ne-a dat de înțeles că în scris nu se gândește și nici nu are anumite reguli. „Scriu la calculator, dar mi s-a întâmplat de multe ori să notez ceva pe orice găsesc. Nu am tabieturi în ceea ce privește scrisul. Pot scrie repede și mult sau încet și puțin. Scrisul rămâne pentru mine o bucurie, ceva doar al meu”.
„Toate cărțile au stiluri diferite, ar fi extrem de plictisitor dacă scriitorii ar avea același stil și ar scrie despre aceleași lucruri. Pentru mine vocea unui scriitor contează cel mai mult, iar vocea rămâne, indiferent de stil. În plus tema își alege singură scrisul. Într-un fel scrii un roman polițist, în altul o poveste de dragoste”.
Sursele sale de inspirație sunt oamenii. A recunoscut că acum scrie mai greu decât înainte, „dar nu este un lucru ieșit din comun”. „A doua carte este mereu mai complicată. Pe lângă scris te gândești la o mulțime de alte lucruri. A treia te aruncă la începuturi. Asta mi se întâmplă acum”.
Atât „Vara în care mama a avut ochii verzi”, cât „Grădina din sticlă” au prins și au început să fie traduse în alte țări. „Vara în care mama a avut ochii verzi” a fost tradusă chiar recent – în luna decembrie – în limba norvegiană. „Anul acesta a fost un an bun pentru traduceri și sper să fie și 2021. În primăvară va apărea “Grădina de sticlă” în spaniolă și în catalană, apoi în Germană, polonă, bulgară și braziliana portugheză. Până acum cărțile mele au fost traduse în opt limbi și sunt în curs de apariție în alte câteva țări”.
Se montează și spectacole în baza cărților sale. La unul din acestea, a fost prezentă. „Sunt două spectacole la Vara, în România. Unul la teatrul Point din București, pe care l-am văzut și care mi-a plăcut foarte tare. Al doilea – la teatrul Național din Sibiu. Acolo nu am ajuns deocamdată, dar sper ca anul care vine să ne permită să ieșim din case. Iar al treilea va fi la Madrid, în primăvară sper”.
Tatiana Țîbuleac scrie în limba română. Ba mai mult, în familie, aceasta are un loc aparte. „Vorbim câte puțin în toate limbile. Engleza și franceza sunt favorizate din cauza școlii, însă limba română își face loc din ce în ce mai mult. Sofia ia lecții de română în week-end și sper ca și Alexandru să vrea să facă același lucru”.
A învăţat grafia latină şi alfabetul datorită tatălui său, cunoscutul jurnalist Ion Țîbuleac, care a ţinut mult ca fiica să le cunosc. Întrebată dacă îi este dor de Republica Moldova, a răspuns că „dorul este un concept care se schimbă de la an la an”. „E simplu să rezolvi dorul de un loc, de un om. Ai luat un avion sau un tren și ești unde îți trebuie în câteva ore. Îmi este din ce în ce mai dor de unele stări, pe care știu că nu le voi mai trăi. Anul acesta a murit tata, iar dorul este un cuvânt prea mic ca să încapă tot ce nu voi mai putea face cu el. La Chișinău revin mereu cu drag. Mama încă e acolo, acasă încă e acolo”.
Cât despre care ar fi cel mai minunat cadou de sărbători… „E pentru prima dată în ultimii ani când “sănătate!” nu mai este o urare goală. Suntem sănătoși cu toții și sunt recunoscătoare pentru asta”.
Champions of Change 2020 este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova.
