Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1029: Alertă la Chișinău, suspect reținut și slăbiciunea lui Putin. „Al Treilea Război Mondial a început”

„Pentru Moldova” a identificat un candidat la funcția de premier. Sergiu Sîrbu: „Va fi asigurată o majoritate parlamentară, care să voteze Guvernul propus”

missing
29 decembrie 2020, ora 10:30

Platforma „Pentru Moldova” a anunțat că a identificat un candidat la funcția de premier, dar și o listă cu nume pentru fotoliile de miniștri, au declarat deputații Marina Tauber și Sergiu Sîrbu în cadrul unui briefing de presă.

„Platforma „Pentru Moldova” optează pentru dizolvarea acestui Parlament și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Pentru că suntem în plină pandemie și iarnă, orice deputat trebuie să lase jocurile politice. Fiecare deputat responsabil trebuie să fie interesat cum va fi guvernată țara. Toți înțeleg în ce situație se afla țara și încearcă să fugă de responsabilitate. Noi nu ne temem de responsabilitate și suntem gata să ne asumăm un Guvern tehnocrat și să propunem un candidat pentru funcția de prim-ministru, care să administreze eficient țara. Partidul Șor și Platforma „Pentru Moldova” a decis cine va fi  candidatul pe care îl va desemna pentru funcția de șef al Executivului, care a  lista de miniștri. Noi suntem siguri că o majoritate parlamentară care să voteze Guvernul propus de Platforma „Pentru Moldova” și Partidul Șor va fi asigurată”, a declarat deputatul Sergiu Sîrbu.

„Suntem gata să preluăm guvernarea. Avem deja și propuneri. Suntem siguri că persoana pe care o să o înaintăm va obține 51 de voturi”, a spus Tauber.

Platforma „Pentru Moldova” nu a prezentat numele candidatului identificat pentru funcția de premier.

Deputatul Sergiu Sîrbu a mai spus că va lansa discuții cu deputați din fracțiunile parlamentare privind acest subiect, precizând că numele persoanei desemnate va fi prezentat după consultări.

Precizăm că ieri, după consultările cu președinta Republicii Moldova, deputații din partea Platformei „Pentru Moldova” au declarat că sunt gata să prea conducerea Executivului.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.