Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1718. Val de rachete balistice asupra Kievului: 5 persoane rănite, pod avariat și o grădiniță distrusă

Cei cincisprezece Campioni ai Schimbării au fost premiați

image-32
30 decembrie 2020, ora 20:30

Pe 29 decembrie s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Galei „Champions of Change 2020”, eveniment-premieră pentru Republica Moldova, unde au fost premiați cei 15 campioni ai schimbării.

Deja pentru al doilea an, Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu suportul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate implementează proiectul Champions of Change, unul care tinde să aducă în prim plan istoriile de succes, pline de inițiativă și oamenii din spatele acestora.

„Lideri ai schimbării sunt oamenii care, la rândul lor, inspiră și care schimbă societatea. O fac în mod individual sau organizat în cadrul unei organizații și adunând în jurul lor alți oameni care cred în aceleași valori. Este ceva cu care începe schimbarea” menționează Raimar Wagner, directorul Biroului România și Republica Moldova în cadrul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate.

„Champions of Change este despre oamenii care aduc schimbare în Republica Moldova din propria inițiativă. Este un proiect care vine să identifice persoane care fac ceva pentru societate, nu se plâng și reușesc să fie un exemplu. Viitorul este în mâinile celor care acționează, indiferent de circumstanțe sau contexte politice”, este de părere Sergiu Boghean, Coordonator de proiecte în Republica Moldova, în cadrul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate.

Proiectul a constat din mai multe etape. În urma unui concurs public lansat de LID Moldova, cetățenii Republicii Moldova, care au avut rezultate remarcabile și au stabilit noi standarde în domeniul lor de activitate, s-au înregistrat în concurs sau au fost nominalizați de către cineva. Astfel, au fost selectate 15 persoane care, după părerea juriului, au meritat titlul de Campioni ai Schimbării și au fost premiați în cadrul Galei „Champions of Change 2020”.

Printre cei 15 laureați nominalizați din acest an se numără lideri de opinie, antreprenori, activiști civici, autori ai unor proiecte remarcabile, tineri, care, prin intermediul activităților și inițiativelor lor, continuă să aducă schimbări în comunitățile lor și sunt un exemplu demn de urmat pentru semenii lor. Lista acestora și istoriile lor impresionante le găsești pe pagina lidmoldova.org.

„Mi se pare foarte important să scoți în evidență lucrurile care te pasionează și care pot să inspire și pe alții. Vreau să cred că din pasiunea mea a ieșit un lucru în jurul căruia s-a adunat multă lume și care a descoperit prin pasiunea mea și pasiunea lor”, spune Stela Moldovanu, directoarea „Moldeco” și una dintre cei cincisprezece Campioni ai Schimbării.

Luând în considerare impactul și continuitatea proiectelor, noile standarde și așteptări, integritatea și reputația personală și profesională a campionului, cooperarea și deschiderea de a susține inițiative similare sau modul în care are loc promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, au fost selectați trei câștigători.Aceștia au primit câte un grant în valoare de 1000 de euro pentru a-și pune în aplicare ideile, astfel încât impactul activității să fie unul și mai mare. Este vorba despre Anatol Untură, om de afaceri, cunoscut pentru expedițiile sale (ultima – la Polul Sud) și pentru grija acestuia pentru planetă, Liuba Ceban, președinta Asociației Obștești „Altruism”, datorită căreia există și funcționează Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului,și Larisa Novac, profesoară de chimie care și-a concentrat eforturile în a asigura egalitatea de șanse în școală pentru copiii cu dizabilități: „Ceea ce mă preocupă este educația și nu pot trece cu vederea când văd nedreptăți, când văd copii care nu au acces la educație. De aceea consider că este de datoria fiecăruia și a mea, inclusiv, să mă implic și să dau o mână de ajutor”.

Proiectul Champions of Change identifică persoanele cu inițiativă din Republica Moldova și promovează istoriile lor de succes. La ediția din 2019 au fost identificați 36 de laureați, dintre care Ion Babici, fondatorul Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA din Soroca, Mihai Chitaica, fondatorul unei școli de caiac-canoie și comunitatea online Ask a Mom au beneficiat de granturi.

LID Moldova este o organizație independentă, non-profit, înființată în anul 2019, de către un grup de tineri profesioniști, lideri de opinie și specialiști în domeniile lor de activitate.

Champions of Change 2020 este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova

Lista celor 15 Campioni ai Schimbării 2020:

  1. Liuba Ceban
  2. Stela Moldovanu
  3. Iulian Bercu
  4. Larisa Novac
  5. Mihail Lavric
  6. Viorel Chivriga
  7. Anatol Untură
  8. Alexandru Lopotenco
  9. Ion Lazarenco Tiron
  10. Nata Albot
  11. Tatiana Țîbuleac
  12. Veronica Țîmbalari
  13. Svetlana Budiștean
  14. Nadia Ursu
  15. Anatol Sârbu

Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? ???? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? ???????? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. ‼️ Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?

/VIDEO/ Schimbări la indexarea pensiilor în Moldova? Noua formulă analizată de Guvern și avertismentul lui Tofan
/VIDEO/ Schimbări la indexarea pensiilor în Moldova? Noua formulă analizată de Guvern și avertismentul lui Tofan
/PROMO/ AMPRENTE: Tânără cu dizabilități, abuzată sexual. Cine îi face dreptate? Astăzi, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Tânără cu dizabilități, abuzată sexual. Cine îi face dreptate? Astăzi, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Reguli noi din 2027 la vânzarea locuinței: Condiții noi pentru scutire și taxe mai mici dacă s-a făcut reparație
/VIDEO/ Reguli noi din 2027 la vânzarea locuinței: Condiții noi pentru scutire și taxe mai mici dacă s-a făcut reparație
/VIDEO/ Controverse în Parlament privind majorarea salariilor deputaților: Opoziția critică, iar PAS apără inițiativa
/VIDEO/ Controverse în Parlament privind majorarea salariilor deputaților: Opoziția critică, iar PAS apără inițiativa
/VIDEO/ Magazinele au intrat în febra Black Friday: Moldovenii recunosc că reducerile îi împing la cumpărături inutile
/VIDEO/ Magazinele au intrat în febra Black Friday: Moldovenii recunosc că reducerile îi împing la cumpărături inutile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente