Deputații PAS Dan Perciun și Mihai Popșoi vor depune mâine o sesizare la Curtea Constituțională privind interpretare posibilității dizolvării Parlamentului. 

„Vom depune împreuna cu colegul Dan Perciun mâine o sesizare la Curtea Constituțională, fiind în căutarea celei mai rapide căi pentru declanșarea anticipatelor și eliminării riscurilor economice și sociale care rezultă din perpetuarea crizei actuale. În sesizare vom solicită interpretarea Constituției în vederea elucidării posibilității dizolvării Parlamentului prin adoptarea de către forul legislativ a unei hotărâri în acest sens cu o majoritate calificată de două treimi de voturi ale deputaților”, a declarat deputatul Mihai Popșoi.

Totodată, deputatul a menționat că „în primul rând, autodizolvarea Parlamentului nu este interzisă de Constituție. De vreme ce Parlamentul poate adopta orice acte legislativ în afara celor interzise de Constituție, posibilitatea autodizolvării pare firească. De asemenea, de vreme ce o majoritate de două treimi poate modifica Constituția, de ce nu ar putea cu aceeași majoritate calificată să decidă dizolvarea Parlamentului?”.

Amintim că fracțiunile parlamentare s-au întâlnit în această săptămână cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. În cadrul consultărilor, deputații au declarat că sunt pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!