Pleacă, dar nu renunță! Agricultorii, care au protestat aproape o lună în fața Parlamentului și a Guvernului, astăzi, și-au pornit tractoarele și au făcut cale întoarsă, spre casă. Totuși, protestatarii susțin că nu se dau bătuți, deoarece încă nu au obținut ceea ce și-au dorit, așa că intenționează să revină în centrul Capitalei, cu forțe noi, dar deja după sărbători.

După ce au protestat timp de câteva săptămâni bune în fața Guvernului și a Parlamentului Republicii Moldova, agricultorii au decis, azi, să meargă pe la casele lor. Aceștia s-au adunat cu toții în fața Guvernului, unde s-au aplaudat reciproc și și-au urat Sărbători Fericite!

Totuși, agricultorii susțin că, deși pleacă, nu au renunțat și urmează să se întoarcă, în aceiași componență, dar deja – după sărbători, pentru că majoritatea parlamentarilor sunt în vacanță și nu au cu cine discuta.

SERGIU STEFANCO, REPREZENTANT AL AGRICULTORILOR, CĂUȘENI: „Nu am obținut ceea ce am dorit, am obținut câte puțin din ce s-a putut negocia și s-a putut prin diferite constrângeri, ajunge. Noi plecăm până la momentul în care o să avem cu cine discuta, inclusiv și în acest guvern. La moment, n-o să vă spun exact când o să ne întoarcem, dar imediat ce o să vedem că problemele noastre nu se soluționează, o să ieșim în stradă. Cred că o să fie după sărbători”.

Reprezentantul agricultorilor din raionul Căușeni susține că singurul lucru pozitiv la care s-a ajuns, este întâlnirea cu noua președintă, Maia Sandu.

„S-a convenit la niște momente inclusiv cu repartizarea acestei donații din partea României și dumneaei ne-a transmis că a solicitat suport, inclusiv financiar și de tot genul pentru agricultori, suport extern”.

Alți agricultori au spus că sunt gata să revină la protest în orice moment.

MIHAIL BOBICOV, AGRICULTOR: „Noi ne întoarcem înapoi, ne întoarcem la lucru”.

Și acesta a spus că este mulțumit de întâlnirea cu Maia Sandu.

MIHAIL BOBICOV, AGRICULTOR: „Discuția a fost destul de sinceră”.

Agricultorii au fost însoțiți de reprezentanții poliției, care le-au arătat pe unde să meargă, pentru a nu forma ambuteiaje prin oraș.

Agricultorii au părăsit orașul în coloană, fiind însoțiți de mașinile de poliție

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!