/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

investigații

/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Monopol pe piața publicității stradale din Chișinău? Cine sunt beneficiarii

30 noiembrie 2020, ora 15:24

„Vă atenționez foarte clar, după 31 decembrie, dacă nu se aprobă noile reguli, atunci vă asigur că practic nu va exista publicitate pe teritoriul municipiului Chișinău. Punct”. Așa a sunat ultimatumul rostit de primarul general al capitalei Ion Ceban la ședința de luni a serviciilor Primăriei. Edilul s-a referit la noul Regulament privind plasarea publicității exterioare în Chișinău, care schimbă esențial regulile de joc pe piața publicității. Regulamentul a fost prezentat încă în luna mai și de-atunci se află la faza de dezbateri. Se duce o luptă crâncenă între autorități și agenții economici ce activează în domeniu.

Principala prevedere a proiectului este delimitarea orașului în 3 zone: ultracentrală – unde nu va fi niciun panou cu reclamă, zone cu publicitate restrânsă, unde se vor permite doar unele tipuri de dispozitive publicitare și zona lărgită, spre periferiile oraşului, unde vor putea fi amplasate mai multe panouri. Agenții economici afirmă că Regulamentul nu are criterii bine stabilite pentru delimitarea zonelor, iar anumiți funcționari vor lua deciziile abia la eliberarea autorizațiilor, ceea ce provoacă un risc major de corupție.

GALINA ZABLOVSKAIA, preşedinte Asociaţia Agenţiilor de Publicitate: „Acest nou Regulament nu trebuie adoptat pentru că de facto distruge domeniul, ca parte a pieței noastre industriale. Se distrug toate construcțiile de acoperiș, tot retail-ul trebuie să-și schimbe panotajul, care costă bani mari, se anulează multe brand bookuri ale companiilor internaționale…Noile spații vor fi acordate în baza licitațiilor, condițiile cărora nu sunt nicăieri. Aceasta este din episodul: „prăjește Jora pește. Pește nu-i. Prăjește Jora că pește o să fie”. Când vor fi condițiile tenderelor nu este clar, dar noi vom da licențe în baza licitațiilor. Și nu este prevăzută deloc trecerea la jocul după reguli noi”.

Mai multe puncte din Regulament au fost criticate dur în faza consultărilor publice și de Camera de Comerț Americană din Moldova și de Asociația Businessului European, dar Primăria nu se lasă. Până la aprobarea noilor reguli, s-a apucat de treabă și a demontat sute de panouri publicitare din oraș, unele cu autorizațiile expirate, iar altele cu acte în regulă – motiv fiind renovarea străzilor și trotuarelor, faptul că încurcă traficului sau nu ar fi estetice. La un an de mandat, primarul Ion Ceban s-a lăudat cu această performanță.

ION CEBAN, primar mun. Chișinău:În mai puțin de un an de zile, au fost evacuate peste 1200 de mijloace publicitare din municipiul Chișinău și acest lucru va continua …Absolut nimeni nu a crezut că vom declara război acestor două fenomene urâte din municipiul Chișinău și că vom reuși nu vom declara doar război, chiar dacă avem litigii în instanța de judecată”.

Între timp, pentru a-și salva afacerile, unele companii au propus Primăriei planuri de modernizare a panourilor. De exemplu, un proiect realizat pentru bulevardul Grigore Vieru a și fost acceptat de viceprimarul Victor Chironda, care a dat undă verde la amenajare. Când a fost informat ulterior de Direcția arhitectură că agențiile deja înlocuiesc panourile publicitare pe unele mai mici, Chironda a emis o dispoziție către preturi să evacueze totuși toate dispozitivele. Viceprimarul a refuzat să discute cu noi la subiect.

Comportamentul autorităților le dă de bănuit companiilor publicitare care sunt de părere că se încearcă blocarea activității actualilor jucători de pe piață, pentru a face loc unui singur agent economic care să monopolizeze sectorul reclamelor.

GALINA ZABLOVSKAIA, preşedinte Asociaţia Agenţiilor de Publicitate: „Practic acest domeniu la noi în Chișinău se lichidează. Din punctul nostru de vedere se apără platforma unui oarecare jucător serios. De facto, totul duce către monopolizarea pieței. Și e foarte straniu că Consiliul Concurenței nu reacționează deloc la asta”.

Cine este „jucătorul serios” despre care se vorbește? Toate indiciile duc către renumita companie „Epamedia”, care în 2007 a încheiat un parteneriat cu Primăria, angajându-se să repare stațiile de așteptare a transportului public, iar în schimb să plaseze publicitate în pavilioane. Firma nu și-a respectat obligațiunile și stațiile din Chișinău au ajuns într-o stare jalnică. La început de mandat, Ion Ceban declara că stațiile au fost „acaparate printr-o schemă de Epamedia” și contractul ar trebui reziliat. Din toamnă însă, edilul are altă retorică. Nu mai auzi o vorbă despre Epamedia și anunță că stațiile sunt renovate „cu ajutorul unui agent economic”. Atitudinea s-a schimbat odată cu modificarea proprietarului companiei, care a ajuns în posesia „Moldpresa Grup”. Unul dintre fondatorii firmei a fost anterior decorat de Igor Dodon.

Tranzacția de procurare a Epamedia a avut loc în această vară. Din 2010 și până anul trecut, companias-a aflat în proces de insolvență. În martie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul central, a hotărât încetarea procesului de insolvabilitate, constatând că toate creanțele au fost stinse. Compania avea anterior o datorie de 4,3 milioane de euro față de un cetățean român pe nume Costin Ciobanu. În schimbul banilor, bărbatul a acceptat să primească o cotă parte de aproape 99% din capitalul social al Epamedia. Anume acest pachet majoritar l-a cumpărat „Moldpresa Grup”. 1,03% din capitalul firmei au rămas la compania austriacă.

Proprietarii „Moldpresa” nu au vrut să ne dezvăluie câți bani au plătit pentru „Epamedia”, făcând trimitere la condițiile confidențiale ale contractului, dar ne-au spus că scopul principal al investiției ar fi să ajute la modernizarea infrastructurii orașului.

De ce totuși un agent economic ar face investiții într-o companie păguboasă care are doar un contract de parteneriat public-privat cu primăria, ce expiră la finele anului 2021?

ALEXANDER BILINKIS, coproprietar „Moldpresa Grup”: „Noi am avut discuții tehnice cu serviciile Primăriei, Direcția transport, arhitectură, întreprinderea „Lumteh”, despre amplasarea stațiilor mai efectiv și un mod exemplar de îndeplinire a condițiilor contractului de parteneriat public-privat. După asta am desfășurat un concurs de proiecte, am convenit designe-ul nou, am primit reacții pozitive atât de la locuitorii Chișinăului, cât și de la experți și am început să înlocuim stațiile vechi…Desigur, noi nu putem să fim siguri pentru că asta este decizia Primăriei, dor noi sperăm că la prelungirea contractului va fi luat în calcul și lucrul pe care noi îl vom face și investițiile pe care le vom face.

Reprezentanții Primăriei susțin că nu s-au găsit soluții pentru a rezilia contractul de parteneriat public-privat, pentru că ar trebui să întoarcă investițiile firmei și să se judece cu aceasta în Arbitrajul din Viena. Mai mult, admit deja că ar putea prelungi contractul după 2022.

ILIE CEBAN, viceprimar mun. Chișinău: „Dumnealor au afirmat că investițiile vor fi în jur de 50 mil lei pentru a moderniza, a înlocui toate aceste 300 de stații. Dacă dumnealor investesc și au bună credință și noi vedem că într-adevăr sunt înlocuite aceste stații, atunci eu nu văd o problemă de ce nu s-ar prelungi”.

Dacă despre stațiile de așteptare se tot vorbește de la încheierea parteneriatului public-privat, atunci despre un alt element important al contractului s-a tăcut chitic din 2007. „Cutia Neagră” a făcut rost de o copie a documentului în care scrie că Primăria este obligată să pună la dispoziția „Epamedia” 1580 de locații pentru amplasarea unor panouri publicitare mari și 600 de city-light-uri.

„Municipiul se obligă să respecte opțiunea investitorului de amplasare a panourilor în locurile libere sau în cele devenite disponibile după eliberarea locurilor respective de către efectivele Primăriei de suporturile publicitare neautorizate sau eliberarea locurilor de suporturile publicitare ale căror contracte au expirat și nu mai pot fi prelungite”, se mai spune în contractul de parteneriat public-privat.

De aici vin temerile agențiilor că „Epamedia” va acapara piața după demontarea masivă a panourilor la care asistăm acum.Și Consiliul Concurenței a fost sesizat despre posibila tentativă de monopolizare a pieței, dar instituția nu poate interveni deocamdată.

CORNELIA GORINCIOI, șef Direcție concurență neloială, Consiliul Concurenței:Desigur că Consiliul Concurenței a examinat aceste sesizări. Noi monitorizăm oricare piață nu doar piața publicității…La etapa dată, regulatorul stabilește regulile jocului. Conform legii concurenței, autoritatea de concurență acționează ex-post și nicidecum ex-ante în asemenea situații”.

Pe da altă parte, proprietarii „Epamedia” neagă acuzațiile și dau asigurări că mizează pe relații de colegialitate.

ALEXANDER BILINKIS, coproprietar „Moldpresa Grup”: „Noi am informat Primăria că nu intenționăm să utilizăm acest punct din contract. I-am informat și oral și în scris. Nu intenționăm să ne folosim de acest drept. Nu vom instala niciun panou, niciun sity-light. La ziua de azi suntem total concentrați pe investițiile în schimbarea pavilioanelor din stații. ..Mai departe, după modificarea Regulamentului pentru publicitate, dacă vor fi careva licitații și administrația Epamedia va lua decizia că pentru dezvoltarea afacerii este interesant să intre pe acest segment al pieței publicitare, ei vor putea și vor participa la aceste licitații în baza condițiilor generale. Noi suntem parteneri pentru oraș, noi nu vrem careva condiții prioritare și deosebite”.

Revenind la Regulamentul privind publicitatea exterioară pe care se chinuie să-l aprobe Primăria, acesta va favoriza totuși „Epamedia”. De exemplu, pe străzile din „zona ultracentrală” unde vor fi interzise totalmente panourile publicitare, va exista reclamă la stații. Un exemplu în acest sens este strada Albișoara, renovată recent, care are deja 7 stații noi, iar multe sunt în construcție. Câteva au instalate șisity-light-uri cu publicitate. Anterior, pe Albișoara au fost 68 de panouri publicitare, dar erau amenajate haotic, toate fiind demontate.

ILIE CEBAN, viceprimar mun. Chișinău: „Nu vor fi amplasate pe aceste alee centrale sau drumuri magistrale panouri publicitare. – Nici într-un fel de format?- În cazul în care va fi un regulament nou, vor fi definitivate reguli foarte clare și modalitatea, dar nu în formatul în care era”.

Administrator al companiei „Epamedia” este din 11 noiembrie Igor Blanari, fost candidat al Partidului Socialiștilor la alegerile locale din 2019, pentru funcția de primar al satului Budești. Acesta s-a implicat activ și în campania electorală a lui Ion Ceban. L-am contactat pe Blanari pentru a-l întreba dacă influențează asta cumva colaborarea firmei cu Primăria. După ce ne-am prezentat, a spus că este ocupat și va reveni, dar nu a mai răspuns la apeluri și mesaje.

Proprietarii companiei spun că prima dată aud că Igor Blanari s-a vrut primar din partea socialiștilor, dar asta oricum nu ar avea relevanță în procesul de lucru.

BILINKIS: „Dl Blanari este șeful Direcției juridice a Moldpresa și el a fost desemnat administrator al Epamedia doar pentru calitățile sale profesionale și nicidecum după vreo oarecare apartenență politică. Ce ține departiciparea în procesele electorale, Moldpresa grup nu se interesează și nu atrage atenția la astfel de informații ca angajator. Noi mergem pe principiul nediscriminării angajaților după viziunile lor politice, religioase sau sociale”

Un alt Regulament aprobat recent de Primărie prevede expunerea la licitație a locurilor destinate pentru comerț ambulant. Sunt vizate și chioșcurile cu ziare, gestionate tot de „Moldpresa Grup”. Viceprimarul Ilie Ciobanu ne-a spus că licitațiile pentru chioșcurile de presă și cele cu flori se vor desfășura în alte condiții, decât cele generale, dar oricine va putea lupta pentru aceste locuri. Totuși, „Moldpresa” nu a mai așteptat licitațiile și s-a apucat de renovat gheretele. De exemplu, pe str Mateevici a fost deschis un chioșcnou pe 14 octombrie, de hramul orașului. Alexander Bilinkis afirmă că nu poate fi vorba de favorizare din partea Primăriei. În ultimii ani, la cerința autorităților au fost evacuate 60 de chioșcuri de presă din Chișinău.

Fondatori ai „Moldpresa”, care deține în proprietate „Epamedia”, sunt trei oamenii de afaceri care fac parte din Comunitatea Evreiască din R. Moldova. Reprezentanții guvernării participă la mai toate evenimentele acestei comunități, iar anul trecut, Igor Dodon i-a decorat pe 5 membri ai acesteia cu distincții de stat. Ordinul Republicii a primit și Alexander Bilinkis, coproprietarul „Moldpresa Grup”, care este și președintele Comunității Evreiești din R. Moldova. Acesta spune că distincțiile au fost acordate pentru merite și nicidecum din alte motive, iar afacerile lor sunt dezvoltate de mulți ani, sunt puternice și nu au nevoie de protecția nimănui.

Alexander Bilinkis: „Nu relații deosebite de prietenie cu reprezentanții conducerii, dar relații de lucru cu respect reciproc cu toți reprezentanții conducerii R. Moldova. La noi la evenimente au fost și dl Filat, și dl Filip, și Marian Lupu și dna Greceanîi când a fost aleasă președinte al Parlamentului … și Timofti și paremise o dată a fost și președintele Igor Dodon. Eu cred că acestea sunt speculații și manipulare”.

În campania electorală pentru prezidențiale, pe rețelele sociale a apărut un video în care se vede că s-a făcut agitație electorală pentru Igor Dodon în timp ce erau împărțite ajutoare umanitare din Israel, dar Belinkis afirmă că nu are nicio legătură Comunitatea Evreilor cu aceste ajutoare, iar persoanele din imagini nu-i sunt cunoscute.

„Moldpresa Grup” are o legătură și cu scandalul apărut pe 11 noiembrie la editura Universul, unde se tipăreau ziarele electorale ale candidatului Igor Dodon. „EditTiparGrup”, care trebuia să tipărească ziarele, potrivit contractului, este și ea proprietatea „Moldpresa Grup”. „Asta nu înseamnă nimic”, ne-a spus dl Belinkis. Și alți candidați la prezidențiale, printre care Maia Sandu și Andrei Năstase și-au tipărit ziarele la „EditTiparGrup”.

Asociaţia Agenţiilor de Publicitate din Moldova sună alarma și atenționează că noul Regulament cu privire la publicitate va afecta grav actualii jucători de pe piață. Potrivit lor, companiile de publicitate stradală vor falimenta, iar bugetul național va pierde circa 150 de milioane de lei în următorii 3 ani. Eforturile vor fi direcționate spre publicitatea pe internet, iar asta va duce la exportul de valută din țară, circa 300 de milioane de lei.

/VIDEO/ Moldovenii renunță la banii cash: Numărul tranzacțiilor fără numerar a crescut cu 35% anul trecut
/VIDEO/ Moldovenii renunță la banii cash: Numărul tranzacțiilor fără numerar a crescut cu 35% anul trecut
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
/METEO/ Soare și ploi în unele zone ale țării: Cum va fi vremea astăzi, 25 aprilie 2024
/METEO/ Soare și ploi în unele zone ale țării: Cum va fi vremea astăzi, 25 aprilie 2024
/VIDEO/ Dosarul „Kuliok”: Ședințele vor avea loc fără Igor Dodon, până la alegerile prezidențiale
/VIDEO/ Dosarul „Kuliok”: Ședințele vor avea loc fără Igor Dodon, până la alegerile prezidențiale
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

investigații

/VIDEO/ Un nume cunoscut în businessul imobiliar și un administrator de insolvabilitate, implicați într-o schemă investigată de CNA

08 aprilie 2024, ora 08:06

Un complex locativ din Chișinău, construit cu mari năbădăi în baza unui parteneriat public-privat, se află în centrul unui scandal despre care vă povestim astăzi. Terenul de 36 de ari a fost oferit de Uniunea Scriitorilor unei companii de construcții în schimbul a 7 apartamente cu o cameră în viitorul complex locativ. A urmat o istorie cu scenariu trist. Firma a intrat în faliment, construcția a fost înghețată, iar investitorii și-au așteptat apartamentele timp de 14 ani. Unii dintre ei au rămas și fără bani, și fără locuințe, chiar dacă proiectul imobiliar a fost dus la bun sfârșit în anul 2020. Oamenii au fost deposedați de apartamente printr-o schemă pusă la cale de un administrator de insolvabiliate, cu implicarea unei renumite companii de construcții. Iar totul a fost posibil datorită unor acțiuni întârziate ale instanțelor de judecată. După ce Cutia Neagră PLUS a pornit o investigație, la biroul administratorului de insolvabilitate au descins cu percheziții și ofițerii Centrului Anticorupție, care aveau un dosar penal  încă din toamna anului 2022.

Zece familii din Chișinău bat de ani de zile pragul instanței de judecată în speranța de a-și recupera apartamentele procurate în urmă cu 17 ani. Oamenii au plătit zeci de mii de euro, dar urmare a unor manipulări operate de un administrator de insolvabilitate numit de instanța de judecată, aceștia au rămas și fără bani, și fără apartamente.

Printre cei păgubiți se regăsește și fostul viceprimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu: „ Eu nu am crezut că în R. Moldova asta se poate întâmpla, atunci când se vorbește de reforma justiției și corupție. Uitați-vă, caz simplu de escrocherie și de hoție, de la oameni s-au luat bani, s-au semnat acorduri adiționale că oamenii trebuie să-și primească apartamentele și au fost vândute apartamentele altor terțe persoane”.

Istoria vizează două blocuri de locuit situate pe strada Pietrarilor 10/5 și 10/6.  Construcția a fost inițiată încă în anul 2006 de către compania „Fame CV Construction”, pe un teren ce aparținea Uniunii Scriitorilor. La 3 ani de la începutul lucrărilor, firma a falimentat, iar proiectul a fost stopat. Compania reușise până la acel moment să ridice doar carcasa unui bloc și primele două etaje din cea de-a doua clădire. Mai mulți ani, construcția a stat de izbeliște. 

Sursa foto: timpul.md  Așa arătau blocurile din str. Pietrarilor în anul 2010 

În 2013, „Fame CV Construction” a intrat în proces de restructurare, iar noul administrator de insolvabilitate numit de instanță, Nicolae Bostan, a căutat o companie de construcție care să termine blocurile. În 2017 a fost selectată compania „Exfactor Grup”, iar proprietarii imobilelor nefinalizate au acceptat să plătească bani suplimentari doar să-și vadă locuințele. S-a ajuns la un preț de 920 de euro pentru un metru pătrat de apartament.

Eduard Hadei, avocat și păgubit: „În cadrul procedurii  de insolvabilitatate întotdeauna acceptăm niște concesii. Am acceptat să mi se micșoreze valoarea investiției, să mi se micșoreze bunul care urma să mi se transmită în cadrul valorificării creanțelor garantate. De la un apartament de 100 de metri am ajuns la un apartament de 41 de metri, care într-un final mi-a fost pur și simplu luat fără justificare”.

Tărăgănarea procesului de judecată, fără aplicarea măsurilor de asigurare pe apartamente

Eduard Hadei este avocat și un alt păgubit care a rămas fără apartamentul cumpărat în complexul din strada Pietrarilor. El a fost primul care s-a adresat în judecată pentru a-și recupera locuința. În aprilie 2021, avocatul a cerut în instanță obligarea administratorului Nicolae Bostan să-i transmită apartamentul în care investise.

Cererea a ajuns la magistratul Gheorghe Mîțu de la Judecătoria Chișinău, sediul Central. Judecătorul are în gestiune dosarul de insolvabilitate al companiei „Fame CV Construction”. Abia peste 3 luni, Gheorghe Mîțu a emis o încheiere prin care a primit în procedură cererea lui Eduard Hadei. Pe apartamentul aflat în litigiu însă, nu au fost aplicate măsuri de asigurare. Iar la scurt timp, imobilul a fost vândut la o licitație, împreună cu alte 14 apartamente.

Decizia Comitetului Creditorilor, falsificată

La 2 august 2021, administratorul special al „Fame CV Construction” Nicolae Bostan a convocat o ședință a Comitetului Creditorilor companiei, pentru a informa că mai multe persoane nu au achitat toată suma pentru apartamente. S-a format o datorie de 1,7 milioane de lei față de „Exfactor Grup”. Bostan a propus ca mai multe imobile să fie transmise către „Exfactor” din contul datoriilor la un preț de 360 de euro pentru un metru pătrat. Acest cost a fost prevăzut din start în contractul de antrepriză pe care l-au semnat cei doi agenți economici. Contractul stipula că, în situația în care „Fame CV Construction” nu va putea achita pentru lucrări, va transmite către „Exfactor” imobile, la prețurile convenite la începutul demarării proiectului.

Potrivit procesului-verbal al ședinței, propunerea a fost votată unanim de cei 3 membri prezenți la adunare din 5 pe care îi are Comitetul Creditorilor. Am reușit să aflăm că procesul-verbal al ședinței a fost de fapt falsificat. Unul dintre creditori, numele căruia figurează în document, ne asigură că nu a participat la acea ședință, pentru că de mai mulți ani se află peste hotare.

Petru Zelenco, membru al Comitetului Creditorilor „Fame CV Construction”:  - Vreau să vă confirm că nu am fost prezent la ședință. În 2017, iunie dacă nu greșesc, am plecat din țară și de atunci nu m-am întors.

Reporter TV8: - Dar dvs ați știut că vă sunt folosite numele și semnăturile?

P. Zelenco: - Nu, nu am știut. Am aflat asta când mi-a spus dl avocat că ceva nu este în regulă și deja am început să ne informăm ce se întâmplă.

Reporter TV8: - Dar în perioada asta cu dl Bostan ați discutat la telefon sau prin e-mailuri?El știa că dvs sunteți peste hotare?

P.Zelenco: - Nu. Am încercat să aflu care este situația, dar din păcate nu am avut niciun succes. 

Licitație fictivă

În baza acelei decizii trucate a Comitetului Creditorilor, la 23 august 2021, Nicolae Bostan a organizat o licitație, fiind scoase la vânzare 15 apartamente. Compania „Exfactor” a fost singura participantă și le-a cumpărat pe toate, în lot unic, cu 355 de mii de euro.

Din Comisia de licitație au făcut parte aceiași membri ai Comitetului Creditorilor: Lucia Cazacu și Vasile Dolma. Ultimul susține că nu-și amintește nimic despre licitația organizată în biroul lui Nicolae Bostan.

Vasile Dolma: - Noi am avut foarte multe adunări și nu-mi amintesc anume la care adunare și ce hotărâri s-au luat.

Reporter TV8: - Dar ce vă amintiți despre acea licitație? Nu cred că nu țineți minte licitația prin care s-au vândut către „Exfactor” 15 apartamente. Măcar să ne spuneți cum au fost selectate anume aceste 15 apartamente din toate care sunt în complexul ăsta?  

Vasile Dolma: - Nu, nu pot să-mi amintesc. Nu-mi amintesc așa amănunte.

Reporter TV8: - Dar pe dl Petru Zelenco îl cunoașteți?

Vasile Dolma: - La câteva adunări noi ne-am întâlnit cu dânsul.

Reporter TV8: - Dar la adunarea ceea care viza transmiterea apartamentelor din contul datoriilor către „Exfactor”, el a fost?

Vasile Dolma: - Mie mi-e greu să vă spun, anume pe data ceea. Vă spun, noi am avut mai multe adunări la care dl Zelenco a fost prezent.

Proprietarii apartamentelor transmise către „Exfactor” în urma așa-zisei licitații declară că nu au știut nimic despre vânzarea locuințelor.

Fostul viceprimar al capitalei Ruslan Codreanu a investit împreună cu părinții peste 47 de mii de euro într-un apartament din blocurile cu bucluc.

Ruslan Codreanu: „Ca cetățean simplu, în 2007, am investit într-o construcție. Suntem în 2024 și am rămas și fără apartament și fără bani. Nu am primit nicio invitație nici de la instanța de judecată, nici de la Bostan, nici de la „Exfactor”, nicio înștiințare care să-mi zică foarte clar: Ruslan Codreanu, dacă nu faci 1,2,3 noi îți înstrăinăm apartamentul. Nu am primit nimic. Am aflat, după ce am achitat toate tranșele, că apartamentul nu-mi aparține. Mai mult ca atât, am mers să văd apartamentul, am cerut cheile și mi s-a zis că trăiește altcineva acolo”.

Unchiul lui Anatolie Berbeca, care muncește în străinătate, a investit 61 de mii de euro într-un apartament, tot în anul 2007.

Anatolie Berbeca: „Toate ratele sunt achitate. Sunt actele confirmative. În acordul adițional nr.2 care este la contract anexat și este semnat de către administrator și este și ștampila umedă a organizației administrată de el, se recunoaște această sumă. Sunt acte confirmative și pentru sumele adăugătoare care trebuiau achitate. Era deja inițiată o procedură de judecată și în cadrul acestei proceduri, când  s-a solicitat într-un moment dat extrasul de la Cadastru, în acel extras s-a identificat că deja apartamentul are alt proprietar”.  

Chiar dacă există un act ce arată că ar fi fost organizată o licitație cu strigare, directorul „Exfactor Grup” recunoaște că nu a existat nicio licitație. Tonu susține că a primit apartamentele legal, din contul datoriei acumulate de „Fame CV Construction”. 

 Vladimir Tonu: -Eu nu vreau să o numesc licitație din considerentul că compania „Exfactor” a avut un contract de antrepriză și urma să finalizeze blocurile locative din strada Pietrarilor. Contractul prevedea  două forme de achitare. Prima: achitarea pentru lucrările îndeplinite conform proceselor verbale aprobate de către Comitetul Creditor prin varianta financiară și varianta nr.2, în caz că ei nu au bani, prin varianta de barter. Varianta de barter presupunea apartamente, parcări, debarale, spații comerciale.

Reporter TV8: - Dvs știați că aceste 15 apartamente au investitori, persoane fizice care au plătit toate ratele și își așteptau locuințele?

Vladimir Tonu: - Eu nu puteam să cunosc, pentru că în cadrul companiei care nu ne aparține nouă nu cunoșteam cum stau lucrurile, că ele sunt vândute, că ele sunt la cineva. Eu nu cunosc.

Înregistrare dubioasă la Cadastru

Pentru ca pseudo-licitația organizată de administratorul de insolvabilitate Nicolae Bostan și compania „Exfactor Grup” să producă efecte juridice, pe fir a trebuit să mai intervină un jucător. E vorba despre o registratoare de la Cadastru, care a radiat din Registrul Bunurilor Imobile înscrisurile despre contractele de investiții ale oamenilor care cumpăraseră apartamentele încă în momentul construcției și în loc a indicat „Exfactor” drept proprietar.

Investitorii păgubiți o acuză pe registratoarea de la Cadastru că ar fi acționat în cârdășie cu Nicolae Bostan și „Exfactor”, contribuind la deposedarea lor de locuințe.

Dubios este faptul că, în aceeași perioadă, un apartament de 71 de metri pătrați din complexul Pietrarilor a ajuns în proprietatea funcționarei de la Cadastru, fiind cumpărat chiar de la „Exfactor”.

Fiind sesizat anterior de avocatul Hadei despre aceste circumstanțe, Departamentul Cadastru din cadrul Agenției Servicii Publice nu a văzut temei pentru inițierea unei anchete de serviciu pe numele registratoarei vizate. Aceasta lucrează și astăzi la Cadastru.

La solicitarea Cutiei Negre, Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile ne-a dat asigurări că registratoarea  a acționat legal.  

„Potrivit actului privind ridicarea bunurilor adjudecate din 1 octombrie 2021, întocmit de administratorul procesului de insolvabilitate a „Fame CV Construction”, Nicolae Bostan, bunurile adjudecate s-au transmis libere de orice sarcină, precum ipoteca, garanția reală imobiliară, ori măsuri asiguratorii și conțin garanție contra viciilor ascunse, cu excepția dreptului de răscumpărare asupra bunurilor imobile conform procesului-verbal cu privire la desfășurarea licitației (...) Registratorul din sistemul cadastral nu are competența de a verifica activitatea administratorului de insolvabilitate sau temeinicia actelor întocmite de acesta”, a explicat instituția.

A comentat acuzațiile și Vladimir Tonu, directorul „Exfactor Grup”.

V. Tonu: - Eu nu cunosc toți investitorii care vin la „Exfactor”. Cei care vin la „Exfactor”, ei nu au venit după casă la Pietrarilor sau la altă adresă. Eu consider că ei au venit direct sau prin intermediari, așa cum se face, că avem companii care prestează servicii de vânzare a apartamentelor, au adus cumpărătorul, au făcut contract.

Reporter TV8: - Dvs susțineți că e pură coincidență că fix în acea perioadă, exact registratorul care v-a înregistrat dvs dreptul de proprietate pe aceste apartamente, a cumpărat un apartament în acest complex chiar de la „Exfactor”? 

V. Tonu: - Dar dvs nu credeți că în afară de registratori acolo pot să fie și polițiști, și procurori. Noi nu punem în discuție cine vine la noi ca să facă o achiziție.

Acțiuni cu semne de întrebare în instanțele de judecată

După ce a ajuns proprietara celor 15 apartamente, compania „Exfactor Grup” le-a vândut în mare grabă. Ulterior, locuințele au fost revândute de mai multe ori. Tranzacțiile au avut loc chiar în timp ce în judecată, Eduard Hadei și un alt proprietar păgubit luptau pentru a obține anularea licitației. Hadei a obținut câștig de cauză abia în decembrie 2022. 

Chiar dacă încheierea emisă de judecătorul Gheorghe Mîțu era irevocabilă, administratorul de insolvabilitate Nicolae Bostan  a atacat-o cu recurs la Curtea de Apel. Iar instanța i-a acceptat cererea. Bostan a trimis o sesizare și la Curtea Constituțională pentru verificarea constituționalității unui articol din Legea insolvabilității care e referă la contestarea încheierilor judecătorești. Curtea de Apel Chișinău nu a așteptat verdictul Curții Constituționale și la scurt timp după depunerea recursului, pe 21 martie 2023 a emis o decizie în favoarea lui Bostan. În toamna anului trecut, Curtea Constituțională a respins sesizarea lui Bostan, dar decizia nu a mai produs efect.

Astăzi, în instanța de judecată mai mulți investitori și-au unit forțele pentru a-și putea recupera banii pe care I-au plătit pentru apartamentele de pe strada Pietrarilor. Nicolae Bostan nu vine niciodată la ședințe. Investitorii sunt obligați să prezinte tot felul de acte, care cu greu pot fi obținute și costă bani.

Eduard Hadei, avocat: - Dacă administratorul de insolvabilitate ar fi prezentat toate rapoartele la timp în ceea ce se referă la întreg procesul de insolvabilitate, probabil că noi nu am fi avut astăzi în discuție alergarea după probe, care de fapt stau în sarcina administratorului să le prezinte.

Gheorghe Mîțu, judecător: - În măsura în care nu o să puteți voi (n.r. să obțineți actele), este instituția reclamării probelor. Puteți să solicitați concursul instanței. Până la urmă noi trebuie să stabilim cu exactitate maximă care este statutul juridic al bunurilor prin prisma deținătorilor drepturilor asupra acestora.

Eduard Hadei: - Administratorul, atâta vreme cât stă pe tușă și râde de noi cum ne certăm aici, atâta vreme o să avem amânări și complicități. Trei ani de zile deja avem termenul de prescripție de bună credință a dobânditorilor ulteriori de apartamente. Sigur că da, o să mai amânăm încă 3 luni de zile, o să mai aducem alte acte, o să punem hârtii peste hârtii și într-un final o să ajungem la aceeași situație în care Bostan o să râdă de noi dintr-o parte. O să facem rost, sigur, am înțeles poziția instanței.

Ruslan Codreanu: - Ceea ce mă doare pe mine ca om simplu este că acest hoț, Bostan Nicolae, care se consideră administrator de insolvabilitate, care trebuie să reprezinte interesele mele ca și creditor, nu se prezintă în instanță de 3 ani de zile. El nu vine să dea explicații mie și celorlalți pătimași în dosarul respectiv”.  

Judecătorul și avocatul lui Bostan refuză să comenteze

Am încercat să aflăm de la judecător de ce nu l-a penalizat pe Nicolae Bostan, pentru că nu prezintă rapoartele obligatorii în procesul de insolvabilitate și nu vine la ședințe, dar Gheorghe Mîțu  a refuzat să comenteze.

Gheorghe Mîțu: - Eu nu dau declarații în privința dosarelor care se află la mine în procedură. Legea interzice.

Reporter TV8: - Dar e vorba despre prezența unei părți la ședințe.

Gheorghe Mîțu: - Eu mă retrag în deliberare.

L-am sunat pe Nicolae Bostan, dar telefonul acestuia este închis. Avocatul care îl reprezintă la ședințele de judecată a refuzat să vorbească cu reporterul Cutiei Negre. Ba mai mult, a cerut judecătorului să ne interzică accesul în sala de ședințe.

Reporter TV8: - Vreau să vă întreb dacă țineți legătura cu clientul dvs și unde este el? De ce nu se prezintă la ședințe?

Sergiu Capbătut, avocat: - Este reprezentant. S-a discutat lucrul acesta la ședință.

Reporter TV8: - Dl administrator este obligat să vină la ședințe.

Sergiu Capbătut: - Alte comentarii nu formulez.

Reporter TV8: - Țineți legătura cu dl Bostan? Dumnealui este în țară? Cum comunică instanța cu clientul dvs, prin email-uri, prin telefon?

Sergiu Capbătut: - Astea sunt toate comentariile.

De 3 ani de zile, administratorul de insolvabilitate al companiei „Fame CV Construction” nu poate fi găsit nici de investitorii care mai au de primit apartamente în complexul din strada Pietrarilor.

De exemplu, Iulian Cojuhari se chinuie să obțină cheile de la câteva imobile. Mama sa, care are astăzi o vârstă înaintată, a investit 230 de mii de euro în 4 apartamente.   

Iulian Cojuhari: „Trei apartamente sunt astăzi scrise pe mama la Cadastru, dar unul e vândut de Bostan prin licitația asta. Care-i vândut deja e vândut, dar pentru cele trei care au rămas noi nu putem să primim cheile. Noi nu-l putem găsi pe Bostan. Nu a dat niciun răspuns. Mai mult de zece ori ne-am adresat la dânsul și nimic”.

Nicolae Bostan a scăpat de sancțiuni disciplinare

Despre acțiunile administratorului de insolvabilitate Nicolae Bostan a fost informat și Ministerul Justiției. Sesizarea trimisă de avocatul Eduard Hadei s-a prăfuit un an la Comisia de Disciplină a Administratorilor Autorizați, fără a fi examinată. Din comisie face parte și soția administratorului vizat, Tatiana Bostan.

Eduard Hadei, avocat: „Nu am explicații din care motiv se tergiversează. Ministerul Justiției, prin comisie, urma să examineze, dacă nu mă greșesc, în cel mult 10 zile. Iată avem un an din momentul în care a fost depusă sesizarea . Explicații nu se oferă.

La solicitarea Cutiei Negre, Comisia de Autorizare și Disciplină a Administratorilor Autorizați a precizat că a fost intentată o procedură disciplinară, dar examinarea cauzei a fost amânată de mai multe ori la solicitarea părților. Pentru a evita un conflict de interese, Tatiana Bostan a declarat abținere și a fost înlocuită cu un alt membru supleant al comisiei. 

Pe 29 martie curent, sesizarea lui Eduard Hadei a ajuns să fie examinată, iar Comisia a stabilit că nu există abateri disciplinare în acțiunile administratorului de insolvabilitate Nicolae Bostan.

Trei dosare penale la CNA, dar ancheta a bătut pasul pe loc

Ilegalitățile de care se plâng investitorii în complexul Pietrarilor sunt anchetate și de Centrul Național Anticorupție. Două cauze penale au fost deschise încă la finele anului 2022, dar ancheta a bătut pasul pe loc.  

Ruslan Codreanu: „Am făcut demersuri la CNA. A trecut mai mult de jumătate de an de când nu am primit niciun răspuns de la CNA. Este un caz evident de hoție și escrocherie. S-au luat bani, este contract, s-au promis apartament și nu sunt nici banii, nici apartamentul. Omul își desfășoară mai departe activitatea în R. Moldova ca administrator de insolvabilitate când de fapt sunt oameni pe care el i-a jefuit”.

La 27 februarie, reporterul Cutiei Negre a trimis o solicitare la CNA în care a întrebat ce acțiuni de urmărire penală au fost efectuate timp de un an și jumătate și câte persoane au statut de bănuit sau învinuit în dosare. Instituția a refuzat să ofere aceste informații.

„Luând în considerare că urmărirea penală este în fază de desfășurare, fiind efectuat un spectru larg de acțiuni procesuale, îndreptate spre acumularea probelor pe caz, conducându-ne de prevederile Codului de procedură penală, nu vă putem oferi mai multe detalii”, a motivat CNA.

Peste două săptămâni de la expedierea acestui răspuns către TV8, ofițerii CNA au descins cu percheziții în biroul lui Nicolae Bostan. Instituția a informat că administratorul de insolvabilitate este bănuit într-o cauză penală pornită pentru abuz de putere, exact pentru faptele prezentate în investigația noastră.

Potrivit probelor gestionate, administratorul desemnat de instanța de judecată, în complicitate cu unii membri ai Comitetului Creditorilor și factori de decizie din mediul privat, ar fi înstrăinat mai multe spații locative de pe strada Pietrarilor, prin organizarea procedurii de licitație, în valoare de 7,6 milioane de lei, desfășurată contrar Legii insolvabilității. În vederea administrării probatoriului pe cauza penală, administratorul autorizat urmează a fi audiat în calitate de bănuit și cercetat în stare de libertate”, anunța CNA pe 19 martie.

Ofițerul de caz din cadrul CNA ne-a informat ulterior că la 1 martie curent a fost deschisă a treia cauză penală pe faptul comiterii abuzului de serviciu și dosarele au fost comasate. Nicolae Bostan are deja statut de bănuit și se prezintă la audieri.  

Presupușii complici neagă acuzațiile

Potrivit CNA, Nicolae Bostan ar fi acționat în complicitate cu membri ai Comitetului Creditorilor companiei „Fame CV Construction”. Președintele comitetului, Vasile Dolma neagă acuzațiile și chiar îl apără pe Bostan.

Vasile Dolma: „Ce complicitate? Complicitate dacă dl Bostan mi-ar fi dat vreun apartament, dar eu am fost pătimit tot așa ca toți creditorii. Eu nu recunosc niciun fel de complicitate. Toate hotărârile care le-am luat erau legale. Tot timpul cât am fost noi legați de problema asta a Pietrarilor, el  (n.r. Nicolae Bostan) mi-a produs o impresie de administrator onest. Nu a fost un șmecher, un hoț care să încerce să fure ceva bani”. 

Neagă orice implicare într-o schemă ilegală și directorul companiei de construcții „Exfactor Grup”, Vladimir Tonu: „Eu consider că noi nu am fost complicii absolut la nimic. Noi nu am fost complici nici cu dl Nicolae, nici cu nimeni. Noi am fost complici ce ține de construcția și finalizarea complexului locativ din strada Pietrarilor 10/5, 10/6. Noi am fost complicii cu toți muncitorii care au lucrat de dimineață până în seară pe șantiere să primim oamenii, să le dăm cheile și oamenii să-și poată primi bunul pe care îl așteptat de 10 ani”.

Pe Nicolae Bostan nu l-am găsit nici la telefon, nici la biroul său unde s-au făcut percheziții.

Am insistat să aflăm cu ce s-a ales Uniunea Scriitorilor în urma realizării proiectului imobiliar din strada Pietrarilor, după ce a oferit terenul pentru construcție. Am fost informați că antreprenorul și-a respectat obligațiile și chiar a fost mai generos.  Deoarece a construit două blocuri, în loc de unul prevăzut inițial în proiect, a transmis uniunii, în loc de 7 apartamente cu o cameră, 16 garsoniere cu o suprafață de 731 de metri pătrați. Toate au fost repartizate membrilor Uniunii Scriitorilor.

Administratorul de insolvabilitate Nicolae Bostan are legătură și cu alte proiecte imobiliare dubioase, unde oamenii riscă să rămână fără bani și fără apartamente. Anul trecut, Ziarul de Gardă a scris despre un bloc situat pe strada Nicolae Titulescu, unde lucrările de construcție au fost stopate.

Investitorii acuzau firma de construcții că a făcut evaziune fiscală și a intrat artificial în insolvabilitate. Companiile vizate în litigiu sunt administrate de soții Nicolae și Tatiana Bostan, pe care investitorii îi acuză de conflict de interese și implicare într-o schemă de escrocherie, pentru a-i deposeda de apartamente.

/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
/VIDEO/ Documentar TV8: Foametea din Basarabia 1946-1947. Amintiri cutremurătoare ale supraviețuitorilor: „Se mâncau unul pe altul”
/VIDEO/ Documentar TV8: Foametea din Basarabia 1946-1947. Amintiri cutremurătoare ale supraviețuitorilor: „Se mâncau unul pe altul”
/EXCLUSIV/ Bărbatul suspect în cazul morții Anei-Maria, adus de poliție acasă. Ce analizează oamenii legii
/EXCLUSIV/ Bărbatul suspect în cazul morții Anei-Maria, adus de poliție acasă. Ce analizează oamenii legii
/VIDEO/ Lacrimi și durere la Susleni: Zeci de oameni au venit să o conducă pe Ana-Maria  pe ultimul drum
/VIDEO/ Lacrimi și durere la Susleni: Zeci de oameni au venit să o conducă pe Ana-Maria pe ultimul drum

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram