/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Oleg Sternioală cere anularea hotărârii CSM prin care a fost dat acordul să fie urmărit penal pentru îmbogățire ilicită. Decizia urmează să fie pronunțată de Curtea de Apel

missing
03 ianuarie 2021, ora 16:32

Fostul judecător al Curții Supreme de Justiție Oleg Sternioală se judecă de un an cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Litigiul este pe rolul Curții de Apel Chișinău, iar fostul judecător, anchetat penal pentru îmbogățire ilicită, cere anularea hotărârii CSM prin care instituția și-a dat acordul să fie cercetat penal. Dacă judecătorii vor accepta demersul lui Sternioală, cauza penală în privința sa ar putea fi clasată, scrie ZdG.

În decembrie 2020, în litigiul dintre CSM și Oleg Sternioală, Curtea de Apel Chișinău anunța pe site-ul său că urma ședința de pronunțare. Aceasta însă a fost amânată, iar pe 30 decembrie instanța anunța că ședinţa s-a amânat, iar dosarul a fost transmis „în cancelarie pentru examinarea cererii de recuzare”. Următoarea ședință pe dosar este programată pentru 5 ianuarie 2021.

În noiembrie 2019, la trei ani și jumătate după ce ZdG a scris că judecătorul Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, locuiește într-un imobil de lux, nedeclarat, înregistrat pe numele părinților săi pensionari, organele de drept au inițiat o cauză penală.

Tot atunci, CSM și-a dat acordul ca magistratul să fie cerceta penal.

Procurorii au stabilit că judecătorul a fost cel care a procurat imobilul având o procură de la tatăl său, decedat între timp, iar banii folosiți în această tranzacție ar proveni din surse ilegale. Aceștia au mai descoperit că, în ultimii ani, familia Sternioală a raportat venituri oficiale în valoare de 7,08 milioane de lei, dar, concomitent, a achiziționat mai multe bunuri de lux, valoarea estimativă a cărora depășește suma de 13,8 milioane de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram