Modeste, cu ferestre mici și vechi de sute de ani. Bordeiele, sau așa numitele „băști”, din satul Țîra, amplasat pe malul Răutului, cu priveliști de-ți taie respirația, rămân adevărate diamante ale istoriei. Deși puțini sunt cei care mai locuiesc în ele, unii gospodari continuă să le utilizeze pe timp de vară sau iarnă. Chiar și așa, oamenii spun că nu le-a trecut niciodată prin gând să le dărâme.
Mătușa Maria, în vârstă de 70 de ani, locuiește în Țîra de peste 50 de ani. A ajuns aici, pe malul Răutului, după ce s-a căsătorit. Își amintește cu nostalgie de vremurile în care toată familia numeroasă locuia în așa numita bașcă, care are aproximativ 200 de ani.
MARIA, LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „Când am venit, aici m-au primit, în bașcă. Casa nu era. Noi am făcut-o. Dar bașca și saraiul erau făcute. Deodată, nu prea…dar apoi m-am obișnuit”.
Acum, bordeiul este mai mult pustiu, fiind utilizat în mare parte pe post de bucătărie sau depozit. Și asta după ce alături de el au construit o casă.
MARIA, LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „Ce nu mi-a trebuit în casă, am adus aici. Să vă spun eu câți au trăit aici…soacra, socru și încă șapte persoane, deja vreo doi au murit. Altă vreme era. Mai frumos. Acum se închid în case. Ce folos că au așa case mari…”?
Are trei strănepoți și două nepoțele. Toți sunt stabiliți la Moscova. Anul acesta nu au putut ajunge de sărbători la ea, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, însă povestește că anul trecut, Crăciunul l-au sărbătorit împreună aici, în bașcă.
MARIA, LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „Doamne..Ei nici nu se duceau din bașcă când veneau. Doar aici stăteau. Săreau aici, pe pat, pe cuptor. De Crăciun, anul trecut, toți aici am stat”.
Despre bașca din ograda sa ne-a povestit cu multă admirație și această femeie. Spune că petrece mai mult timp în ea vara.
MARIA, LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „Acum, mai mult vara. E răcoare. Dar iarna deja în casă. Copiii au crescut. Dar când erau mici aici, pe cuptor…soba”.
Unele din cele mai frumoase momente le-a petrecut anume aici. Iar iernile, povestește femeia, aveau un farmec aparte.
MARIA, LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „Tare frumos era aici. Era cald. Pe cuptor, noi tăiam porcul. Zăpada până la ferestre. Era foarte mare. Încăpeam și 10…la bine încăpeam mulți”.
Niciodată nu s-a gândit să dărâme bordeiul.
MARIA, LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „Doamne, ferește! Nu. Poate trebuie reparație. Și băiatul mi-a spus să o lasă. În două zile, facem reparație aici”.
Își păstrează cu sfințenie bașca și mătușa, care locuiește peste drum. Chiar în ziua în care am vizitat-o trebăluia prin ea.
LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „E de mulți ani. Străbuneii au fost, apoi mama cu tata. Nu mai locuiți aici? Nu, facem mâncare. Dacă ar veni nepoții, am sta doar aici. În casă nu vom încăpea toți”.
Nici ea nu s-a gândit niciodată să renunțe la bordei.
LOCUITOARE, SATUL ȚÎRA: „Nu vreau, tare e bine. Fac seara curățenie aici și mă duc în casă. Aici pun un pic pe foc și e călduț și gata”.
În satul Ţâra mai sunt păstrate circa 30 de băşti.
