Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Cancelarul Angela Merkel preconizează prelungirea restricţiilor privind răspândirea COVID-19 până în aprilie

FOTO/ nbcnews
12 ianuarie 2021, ora 17:53

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, le-a declarat parlamentarilor din partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), că se aşteaptă la prelungirea până la începutul lui aprilie a restricţiilor de circulaţie impuse pentru combaterea epidemiei de coronavirus, scrie Reuters, citat de agerpres.ro.

„Dacă nu reuşim să oprim acest virus britanic, vom avea un număr de cazuri de zece ori mai mare până la Paşte. Avem nevoie de încă opt până la zece săptămâni de măsuri dure”, susține Cancelarul German.

Trei participanţi la o întâlnire cu cancelarul au dezvăluit agenţiei Reuters că Merkel nu s-a referit explicit la o prelungire a interdicţiei de circulaţie până în aprilie şi nu a avertizat despre o creştere de 8-10 ori a numărului de infectări.

„Merkel a spus că următoarele opt până la zece săptămâni vor fi foarte grele dacă varianta britanică (a coronavirusului – n. red.) se răspândeşte în Germania”, a precizat una din surse, adăugând că şefa guvernului de la Berlin a vorbit despre o creştere de zece ori a numărului de cazuri în Irlanda, din cauza noii tulpini.

Germania a înăsprit restricţiile săptămâna trecută şi le-a prelungit până la sfârşitul lui ianuarie, din cauza temerilor că versiunea mai contagioasă a virusului, descoperită în Regatul Unit, ar putea solicita şi mai mult spitalele aflate deja în dificultate.

Marţi, Institutul Robert Koch, autoritatea germană în materie de boli infecţioase, a raportat 12.802 cazuri noi de coronavirus şi încă 891 de decese. Bilanţul epidemiei de COVID-19 în Germania a ajuns astfel la 41.577 de morţi.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente