Autoritatea Națională de Integritate și Procuratura Generală au fost sesizate în legătură cu averea deținută de secretarul general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Andrei Spînu. Cererea a fost depusă de către deputatul socialist Petru Burduja, care spune că averea demnitarului ridică multe semne de întrebare. Referindu-se la sesizarea privind verificarea averii sale, Andrei Spînu spune „că nu are ce ascunde”. 

„Oamenii buni ai Maiei Sandu își ascund valoarea reală a caselor de milioane pe care le dețin. Probabil, le este rușine că au mințit poporul că ei sunt modești, dar au în realitate imobile de multe milioane de lei, care ridică multe întrebări despre integritatea lor. În ultimele două săptămâni, în atenția publicului a intrat declarația de avere și interese a secretarului general al Aparatului Președinției, Andrei Spînu. În mod special, faptul că acesta a indicat în document valoarea imobilului pe care-l deține, diminuând de circa cinci ori valoarea reală a acestuia”, a declarat deputatul socialist Petru Burduja.

În context, socialistul a menționat că „în legătură cu aceasta, am cerut astăzi Procuraturii Generale și Agenției Naționale de Integritate să verifice legalitatea tranzacției privind procurarea de către Andrei Spînu a terenului declarat la valoare de 449 880 MDL și a casei de locuit declarate la valoare de 1 501 168 MDL dobândite în anul 2018, prin prisma legalității împrumutului contractat și achitării acestuia în rate, pentru casa de locuit și terenul aferent acesteia”.

De cealaltă parte, Andrei Spînu, secretarul general al Aparatului Președintelui, spune că averea lui a fost dobândită legal. „Observ un interes sporit față de declarația mea de avere și interese din partea deputaților socialiști. Le comunic pe această cale că, spre deosebire de unii din ei, toată averea mea este dobândită legal și se regăsește în declarațiile mele de avere și interese. Accentuez că eu nu am declarat că aș fi acumulat venituri la nunți, cumătrii și zile de naștere, nu am declarat că am fost ajutat de părinți, nu am scris bunurile pe rude și alte persoane interpuse pentru a ascunde ceva”, a spus acesta.

„Eu nu am obținut venituri din afaceri cu statul prin licitații trucate, scheme, contrabandă și alte ilegalități și tocmai din acest motiv am declarat onest totul și am averea la vedere. Toate lucrurile care au apărut în presă sunt preluate din declarația mea publică pe care am făcut-o la ANI. Suplimentar, toate veniturile mele sunt declarate și la FISC, venituri din care am achitat taxe în Republica Moldova și care, sper, sunt folosite pentru proiecte în interesul oamenilor. Nu am ce ascunde și voi fi bucuros să ofer instituțiilor sesizate informația necesară”, a mai declarat Andrei Spînu.

În declarația de avere se arată că Andrei Spînu deține o casă la sol de 125,2 metri pătrați, cu o valoare cadastrală de 1,5 milioane de lei, mai are două autoturisme de peste 630.000 de lei și mai multe conturi bancare. De asemenea, Spînu este proprietar al trei companii. Este vorba de OneTwoStart Ltd, înregistrată în Hong Kong, Evolutics Technologies Ltd, înregistrată în SUA și Wupp Ltd, întregistrată în Marea Britanie.

Mai jos vedeți sesizarea:

Foto: Petru Buduja/Facebook

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!