Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Solidaritate cu SUA și respect reciproc cu Rusia. Maia Sandu, despre relațiile cu partenerii externi

Foto: noi
15 ianuarie 2021, ora 12:23

Președinta Maia Sandu a vorbit la întrevederea pe care a avut-o pe 15 ianuarie cu corpul diplomatic despre relațiile țării noastre cu partenerii externi. Șefa statului a menționat că Federația Rusă trebuie să demonstreze respect pentru neutralitatea țării noastre în procesul de reglementare transnistreană și ce ține de prezența trupelor militare pe teritoriul republicii. Cât ține de relația cu Statele Unite ale Americii, președinta a spus că Republica Moldova trebuie să contribuie la acest parteneriat prin solidaritate în acele subiecte de politică internațională în care interesele coincid. 

Despre relația cu Rusia

„În privința Rusiei știți că avem o relație complexă. O relație în care avem multe domenii în care cooperăm, avem foarte mulți concetățeni care trăiesc în Rusia, avem legături comerciale tradiționale, dar și unele domenii în care avem și diferențe de opinii și interese. Dar, aici vreau să vă reamintesc că ne dorim depășirea acestor probleme prin dialog, respect reciproc și o relație constructivă. O astfel de relație evident presupune și respectul pentru neutralitatea noastră inclusiv prin depășirea situației în care ne aflăm, atât în procesul de reglementare transnistreană, cât și cea legată de prezența trupelor ruse pe teritoriul țării noastre. Obținerea acestor obiecte se poate face prin dialog și relații de parteneriat. Eu personal voi depune toate eforturile ca să avem o relație bună cu Federația Rusă. Evident că realizarea acestui obiectiv nu depinde doar de Republica Moldov , dar și de partenerii noștri. Obiectivul nostru este să construim o relație reciproc respectuoasă și reciproc avantajoasă cu Federația Rusă”, a spus Maia Sandu.

Despre relația cu SUA

„Cu Statele Unite ale Americii avem un parteneriat foarte bun, care în toți acești ani ne-a ajutat să consolidăm independența și suveranitatea țării. Să dezvoltăm democrația, infrastructura, economia și instituțiile. Îmi propun să consolidăm acest parteneriat. Dar acest lucru presupune ca și noi ca țară să contribuim la acest parteneriat cu ce putem, inclusiv  cu solidaritatea politică sau diplomatică, în acele subiecte de politică internațională în care interesele noastre coincid, iar SUA mizează pe sprijinul altor state partenere”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a atenționat corpul diplomatic despre cât de important este ca țara noastră să fie deschisă față de oportunitățile pe care ni le oferă și cooperarea cu alte țări: China, Turcia, Israelul, în care avem mulți concetățeni sau cu care avem relații comerciale importante, dar și cu regiuni mai puțin explorate de politica externă precum: Statele Arabe, India și alte țări din Asia, Africa și America Latină.

 

 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente