/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 807: Atac în Rusia și lupte grele la Harkov! ISW avertizează Moldova, iar Finlanda anunță soluția de pace

/FOTO/ Maia Sandu s-a întâlnit la Bruxelles cu europarlamentari din PPE

missing
19 ianuarie 2021, ora 11:12

În cadrul vizitei de la Bruxelles, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit marți, 19 ianuarie, cu Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European (PPE) și Copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE – RM, și David McAllister, Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) din Parlamentul European.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a scris într-o postare pe Facebook că a discutat cu doi oficiali despre oportunitățile de dezvoltare a R. Moldova și le-a mulțumit membrilor PPE pentru sprijinul oferit țării noastre.

În această vizită am avut oportunitatea de a mă întâlni cu distinși membri ai Parlamentului European și prieteni ai Republicii Moldova. Cu Siegfried Mureșan, Vicepreședinte al PPE și Copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE – RM, și David McAllister, Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) din Parlamentul European, am discutat noi oportunități de dezvoltare pentru țara noastră și cum să menținem interesul sporit al țărilor UE pentru colaborarea bilaterală strânsă cu Republica Moldova în pofida lipsei unui guvern funcțional la Chișinău. Am mulțumit membrilor Partidului Popular European pentru sprijinul constant oferit proceselor democratice din Republica Moldova, atât din Bruxelles, cât și din interiorul statelor membre. PPE a fost mereu alături de forțele democratice și anticorupție din țara noastră și a promovat respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova. Am ținut să le mulțumesc pentru sprijinul acordat de PPE în ultimii ani și i-am rugat să ne ajute în identificarea unei soluții pentru ca vaccinul anti-Covid-19 să ajungă cât mai repede și în țara noastră. Prin cooperarea cu partenerii europeni Republica Moldova poate reuși să atenueze impactul crizei economice și sanitare.”

Maia Sandu va avea întrevederi la Bruxelles, în cadrul vizitei oficiale pe care o va efectua în perioada 18 – 19 ianuarie.

Președinta Maia Sandu se va întâlni cu Alexander De Croo, prim-ministru al Regatului Belgiei, cu Majestatea Sa Regele Philippe al Belgiei și cu David Maria Sassoli, președinte al Parlamentului European.

Din delegația oficială care va merge la Bruxelles fac parte președintele Maia Sandu, Cristina Gherasimov, consilier în domeniul politicii externe și Vasile Popa, director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram