Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1032: Gluma lui Zelenski, dezvăluire rară și premieră pe front! Ungaria cere oficial ajutorul României

A revenit cu emisiunea și amenințările. Igor Dodon anunță proteste masive după ce CC a declarat neconstituțională legea care îi conferea statut special limbii ruse

missing
22 ianuarie 2021, ora 10:20

După ce ieri a anunțat că nu renunță la emisiunea „Președintele răspunde”, astăzi liderul PSRM, Igor Dodon, a desfășurat emisiune în regim live. Acesta a început emisiunea în limba rusă în semn de protest a deciziei Curții Constitnuționale cu privire la statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

În timpul emisiunii, Dodon a menționat că oamenii din raioane sunt nemulțumiți și sunt gata să organizeze proteste în masă săptămâna viitoare

„Am decis să încep emisiunea în limba rusă, în semn de protest cu privire la decizia Curții Constituționale și pentru susținerea vorbitorulor de limba rusă, care exact așa ca și mine sunt revoltați de această decizie neconstituțională. Moldova este o țară multietnică. Avem și moldoveni, și ruși, și români, și ucraineni. Și întotdeauna ne-am străduit să trăim prietenește. Cunoaștem cu toții că au fost probleme în țara noastră la începutul anilor 90, atunci am ajuns la o înțelepciune politică că nu vom mai ridica întrebări legate de etnii. Tot atunci s-a decis că limba rusă va fi întrebuințată ca mijloc de comunicare pentru cetățeni. Acum vedem că exact ca și în anii 90 cineva este interesat de a ridica problema entității naționale, acei marginali care au ofensat ieri vorbitorii de limbă rusă în fața CC, sunt exact ca și cei care au împușcat pe Nistru la începutul anilor 90. Acest lucru este periculos și nu înțeleg de ce CC sunt implicate în aceste jocuri”, a menționat Dodon în timpul live-ului.

„Vă jucați cu focul, am în vedere de marginalii ăștia, care cu Cușma lui Guguță. Nu trebuie să provocați, nu degeaba mă sună colegii din raion și spun că săptămâna viitoare vor organiza proteste în masă în țară și chiar la Chișinău”, a mai comentat Dodon.

Amintim că ieri, 21 ianuarie Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Toto ieri, președinta CC, Domnica Manole, a declarat că inițiativa legislativă încalcă mai multe articole din Constituție.

Hotărârea CC este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Proiectul de lege a fost votat pe 16 decembrie 2020, la inițiativa PSRM.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.