A turat motorul la maximum, pentru a derapa spectaculos, însă era cât pe ce să provoace o nenorocire. Posesorul unui BMW a fost filmat în timp ce încerca să facă drift pe traseul Orhei – Chișinău. Filmulețul a fost postat pe rețelele de socializare. Poliția s-a autosesizat și caută conducătorul auto, pentru a-l sancționa.
Nu se ştie când anume au fost înregistrate imaginile, însă pe rețelele de socializare au apărut abia astăzi. Din imagini se vede cum șoferul unui BMW încearcă să facă drift într-o intersecție, în apropiere de localitatea Chiperceni, raionul Orhei.
La un moment dat automobilul iese pe traseu, și se pomenește la doar un pas de a fi spulberat de un microbuz. Impactul a fost evitat doar datorită faptului că șoferul aventurier a reușit să frâneze în ultimul moment. Chiar și așa, acesta a continuat să se deplaseze pe contrasens și a turat din nou motorul.
După ce imaginile au apărut pe rețelele de socializare și în sursele mass-media, Poliția s-a autosesizat.
Nu este pentru prima data, când pe rețelele de socializare apar filmulețe, în care conducători auto își etalează ilegal bijuteriile și curajul. Tot la Orhei, toamna trecută, șapte șoferi, tot cu BMW-uri, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce făceau drift pe un sens giratoriu.
Ultimul caz de acest fel a fost înregistrat la sfârșitul anului 2020, atunci când șoferul unui BMW a fost filmat în timp ce face drift în fața mai multor oameni, care s-au adunat la pomul de Crăciun din Piața Independenței din municipiul Ungheni.
În toate aceste cazuri, conducătorii auto s-au ales cu amenzi, iar unii și cu privarea dreptului de a conduce mijloacele de transport pe un anumit termen. Pe rețelele de socializare tot mai mulți internauți cer autorităților să înăsprească sancțiunile pentru astfel de practici ilegale.




































