Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, spune așteaptă programul și componența Guvernului propuse de Natalia Gavriliță pentru a decide împreună cu fracțiunea PSRM dacă o va susține sau nu pentru funcția de premieră a țării.
„Președinta și-a reamintit de obligațiile constituționale și cu întârziere, după o lună de deliberări, a înaintat un candidat la funcția de prim-ministru, respectând în același timp termenul stabilit de socialiști până la 1 februarie. Așteptăm programul și componența Guvernului propuse de acest candidat, conform constituției, pentru aceasta sunt alocate 15 zile”, a menționat Dodon într-un mesaj.
De asemenea, acesta este de părere că Parlamentul nu ar trebui să întindă, dar să analizeze această problemă săptămâna viitoare, când se va deschide sesiunea Parlamentară.
„La sfârșitul acestei săptămâni, va avea loc o ședință a Consiliului Republican al PSRM, unde, pe lângă alte probleme strategice, vom discuta poziția noastră cu privire la votarea sau nevotarea noului Guvern. Cred că fracțiunea parlamentară a socialiștilor ar trebui să participe la audierile și dezbaterile parlamentare privind programul și componența noului guvern, pentru a arăta oamenilor calitatea și profesionalismul echipei Maiei Sandu”, a mai spus Dodon.
Precizăm că, astăzi, 27 ianuarie, președinta Maia Sandu a înaintat-o pe Natalia Gavriliță la funcția de prim-ministră a țării.
„Am luat decizia astăzi să candidez drept candidată la funcția de prim-ministră pe Natalia Gavriliță, un om în care am încredere, o profesionistă integră și responsabilă. I-am dat doamnei Gavriliță sarcina să creeze echipa guvernamentală și să pregătească un program de guvernare axat pe dezvoltarea economică și pe curățarea instituțiilor statului de corupție. În continuare consider că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale pentru a ieși din impasul politic în care ne-am pomenit. Cetățenii trebuie să aibă dreptul să-și aleagă deputații și să se facă o majoritate responsabilă care să lucreze în următorul Parlament în interesul cetățenilor. Acum fracțiunile din Parlament vor avea posibilitatea să demonstreze dacă cu adevărat își doresc alegeri anticipate”, a spus Maia Sandu.
Natalia Gavriliță este fostă ministră a Finanțelor în Guvernul Sandu. Ea a fost director general la Fondul Global pentru Inovații (FGI) cu o experiență vastă în domeniul consultanței în domeniul guvernării și dezvoltării. Înainte de a se alătura (FGI), a fost secretar de stat la Ministerul Educației unde a promovat reforme cu impact puternic în finanțarea educației, evaluarea studenților și guvernarea școlilor.





















