Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

/VIDEO/ „Apa se termină, nu știu cât combustibil mai avem.” Două autocare cu moldoveni, blocate în Ucraina

Sursa: TSV Prednestrovie
28 ianuarie 2021, ora 15:33

Două autocare moldovenești au rămas blocate pe traseul Cuciurgan – Odesa din cauza condițiilor meteo. Potrivit TSV Prednestrovie, un autocar se îndrepta spre Rusia, iar celălalt spre regiunea transnistreană.

Directorul firmei care îi aparțin cele două autocare susține că, deocamdată, oamenii nu au primit niciun fel de ajutor.

Presa transnistreană scrie că salvatorii ucraineni se îndreaptă spre cele două autocare, însă se deplasează cu doar 3 km/h și așteaptă să se termine furtuna de zăpadă.

Unul dintre autocare efectua cursa Sankt Petersburg – Moscova – Camenca, dar a rămas blocat pe traseul spre Cuciurgan.

Aceștia au pornit la drum marți, iar miercuri seara, în jurul orei 17:00, au ajuns în regiunea Odesa, unde se află până în prezent.  Una dintre pasagere a înregistrat un mesaj prin care cere ajutor.

„Apa se termină, nu știu cât combustibil mai avem, pentru că șoferul încălzește autobuzul. Este autocarul nostru spre Moscova și mai este unul mare la vreo 300 de metri. Vă rog, sunați pe cineva, faceți ceva, sunați președintele, la urma urmei. Cât mai putem să stăm aici? Sunt 24 de ore deja. Sunt oameni bolnavi, care nu mai rezistă. Sunați-l pe Zelenski, faceți ceva!”

„Pe traseul de la Cuciurgan spre Odessa, două dintre autobuzele noastre s-au blocat, unul mergea în Rusia, celălalt în Transnistria. Autobuzele au aproximativ 50 de pasageri. În timp ce se încălzesc cu ceai de la șoferi. Nu există încă ajutor”, a declarat directorul companiei de transport.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente