Unul dintre cei care au marcat în poarta Greciei a fost și Iulian Cojocaru. Contactat de echipa noastră, tânărul jucător ne-a povestit despre emoțiile trăite, după unul dintre cele mai importante goluri ale carierei.
IULIAN COJOCARU, JUCĂTOR SELECȚIONATĂ: „Am primit mai multă încredere în mine. Simțeam că pot mai mult. Aveam emoții pozitive, îți dai seama. Marchezi primul gol, era echilibrat meciul”.
Iulian consideră că noul format al preliminariilor – tur și retur, oferă naționalei noastre un avantaj important, în vederea calificării.
IULIAN COJOCARU, JUCĂTOR SELECȚIONATĂ: „Avem șanse mult mai mari, deoarece s-a schimbat puțin și formatul. Nu se mai joaca ca înainte, când aveam în patru zile trei meciuri și era extrem de greu. Acum, ai văzut, meciul de ieri a fost echilibrat. S-a alergat mult și mult efort s-a depus. Uite, avem trei zile să ne gândim deja la următorul meci. Asta e o șansă foarte mare”.
În partida contra Greciei, Iulian Cojocaru a avut misiunea grea de a compensa absența lui Cristi Obadă, care a lipsit din cauza accidentării. În vârstă de 20 de ani, Iulian evoluează la clubul românesc United Galați, unde este coleg cu două dintre vedetele echipei: Sergiu Tacot și Constantin Burdujel.