Cărți, tablouri sau o monedă. Sunt câteva dintre darurile de care s-a bucurat președinta Legislativului Zinaida Greceanîi pe parcursul anului 2020 și care au fost trecute în registrul de evidență a cadourilor. În total, speakerul a primit daruri în valoare de aproximativ 14 mii de lei care au ajuns la muzeul Parlamentului.
Și la Guvern s-au împărțit cadouri. Pe parcursul anului trecut, fostul Premier Ion Chicu a primit în dar bunuri estimate la peste trei mii de lei. Printre ele se numără un tablou, sau chiar un bici care i-a fost oferit de către omologul său din Kazahstan.
Așadar, pe parcursul anului trecut, fostul premier s-a bucurat de daruri estimate la puțin peste 3200 de lei. Cel puțin asta a trecut Ion Chicu în registrul de evidență a cadourilor făcut public de Cancelaria de Stat. Pe unele le-a restituit beneficiarilor, iar pe altele le-a lăsat în sala de expoziție a Guvernului.
De exemplu, Prim-ministrul Kazahstanului i-a dăruit lui Chicu un bici estimat 500 de lei, dar și un suvenir-bibelou în valoare de 200 de lei. Un tablou care ar costa 500 de lei l-a primit din partea companiei Gazprom, iar un panou de sticlă pe suport „Talisman – Ochiul Norocului” l-a câștigat din partea unor oficiali turci.
Un alt tablou estimat la 400 de lei l-a primit și din partea unor oficiali ucraineni, iar Victor Orban, prim-ministrul Ungariei, a ținut să-l surprindă pe fostul premier cu un set de cești de cafea, în valoare de 150 de lei.
Daruri au fost împărțite și la Președinție. Cel mai scump cadou de care s-a bucurat fostul șef al statului, Igor Dodon, este estimat la 500 de lei. Nu se știe ce anume a primit Igor Dodon în dar, însă, potrivit registrului de evidență a cadourilor, acesta a fost câștigat atunci când a avut o întrevedere de lucru cu primarul comunei Sărăteni.
Alte două cadouri, estimate la câte 300 de lei fiecare, au fost câștigate de fostul președinte în cadrul unor vizite în teritoriu. Unul dintre ele a ajuns la Igor Dodon prin intermediul consilierului său, Ghenadie Iurco. Cel de-al doilea, fostul președinte l-a primit în cadrul unor acțiuni dedicate celei de-a 75-a aniversări a Zilei Victoriei.
Iar cu ocazia zilei sale de naștere, Dodon a primit doar un singur cadou, însă nici pe acesta nu l-a putut păstra. Cel puțin asta arată registrul de evidență de la Președinție. Bunul a fost estimat la 400 de lei și a fost returnat beneficiarului. În total, cadourile care au ajuns la Președinție ar fi costat 2300 de lei.
Și unii deputați s-au bucurat de cadouri. Totuși, dintre cei 101 aleși ai poporului, doar președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi și deputatul PAS Vladimir Bolea și-au declarat darurile pe care le-au primit în 2020.
Astfel, potrivit registrului de evidență, pe care l-am solicitat de la Secretariatul Parlamentului, suma bunurilor câștigate de Greceanîi în această perioadă se ridică la aproximativ 14 mii de lei, toate fiind lăsate în muzeul Legislativului.
Cel mai generos cadou primit de către Greceanîi a fost un set de cărți – album pe care i l-a oferit Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor și care a costat 5500 de lei. Alte două cărți-album, estimate la 3200 de lei, i-au fost dăruite președintei Parlamentului de către prim-ministrul Republicii Armenia.
Greceanîi s-a bucurat de cadouri și din partea profesorilor Liceului Teoretic Liviu Deleanu. Este vorba despre un tablou estimat la 2500 de lei care a fost transmis muzeului Parlamentului. O monedă comemorativă de argint, aurită, estimată la aproximativ 900 de lei, i-a oferit-o Zinaidei Greceanîi președintele Adunării Naționale a Armeniei.
Dintre cei 101 deputați din Legislativ, doar Vladimir Bolea a fost cel care s-a bucurat de daruri. Cel puțin asta arată registrul cadourilor de la Parlament. Alesul poporului a primit, de la Președintele Tadjikistanului, un suvenir farfurie estimat la 250 de lei.
Echipa TV8 a încercat, de mai multe ori, să obțină acces în sala muzeului Legislativului, însă, până în prezent, nu a obținut permisiunea. Chiar și așa, din excursia virtuală organizată de Parlament în primăvara anului trecut, observăm că aleșii poporului au lăsat aici, în mare parte, daruri modeste, fiind vorba de suveniruri sau cărți primite în timpul deplasărilor de serviciu.
Din 2017, deputații sunt obligați să-și declare, timp de 5 zile de la primire, cadourile câștigate. O decizie în acest sens a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului. În cazul în care cadoul costă până la o mie de lei, el poate rămâne în posesia beneficiarului. Totodată, potrivit legii, dacă darurile depășesc suma de o mie de lei, beneficiarii le pot răscumpăra, achitând în bugetul de stat, contravaloarea acestora.




































