Spitale de pe teritoriul municipiului Chișinău vor fi supuse unui control în ceea ce privește rețelelor și instalațiile electrice. Ion Ceban, primarul Capitalei a venit cu o solicitare în acest sens în cadrul ședinței operative a serviciilor primăriei de luni, 1 februarie.
Apelul primarului a fost făcut în contextul cazul tragic înregistrat la Spitalul „Matei Balș” din București, soldat cu mai multe decese. Totodată, edilul a adresat un mesaj de condoleanțe și compasiune familiilor celor decedați, precum și Administrației Publice Locale a capitalei României.
„Atenționez managerii instituțiilor medicale din Chișinău, sub răspundere personală, să dispună controale zilnice a rețelelor și instalațiilor electrice, de către echipele tehnice pentru siguranța infrastructurilor critice în spitale și centrele medicale, pentru a preveni cazurile problematice”, a menționat Ceban.
De asemenea, Ceban a solicitat și conducătorilor grădinițelor și școlilor,verificarea siguranței anti incendiare, și luarea măsurilor de rigoare sau remediere a neconformităților depistate.
În luna noiembrie 2020, a fost emisă o dispoziție a primarului general, privind crearea Grupului de lucru referitor situația anti incediară în instituțiile medico-sanitare publice, fiind supuse controalelor toate instituțiile de profil.




































