Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Kremlinul susține că ar fi „o prostie” din partea UE să condiționeze viitorul relațiilor sale cu Rusia de soarta lui Navalinîi

navalinii-4
02 februarie 2021, ora 14:34

Kremlinul a afirmat marți că ar fi „o prostie” din partea Uniunii Europene să condiționeze viitorul relațiilor sale cu Rusia de soarta unui deținut, făcând referire la opozantul rus Alexei Navalnîi, a cărui condamnare este decisă astăzi de instanța judecătorească, transmite Agerpres.

„Sperăm că nimeni nu va face prostia de a lega perspectiva relaţiilor Rusia-UE de un locatar al unui centru de detenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În tot acest timp, Josep Borrell, șeful diplomaţiei UE „deplânge” arestările masive din timpul protestelor pro-Navalnîi de duminică din Rusia și „utilizarea disproporţionată a forţei” împotriva protestatarilor şi a jurnaliştilor.

Declarațiile celor doi oficiali vin cu puţin timp înainte de vizita lui Josep Borrell la Moscova, în perioada 4-6 februarie, pentru a cere eliberarea lui Navalnîi şi pentru a discuta despre normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Uniunea Europeană. Aceasta va fi prima vizită în Rusia a unui şef al diplomaţiei europene din 2017.

„Dacă (şeful diplomaţiei europene) este purtătorul unui mesaj dur, ministrul nostru (de externe Serghei Lavrov) îi va răspunde la fel de dur”, a menționat Peskov în discursul său.

Rusia acuză Occidentul că se amestecă în treburile interne ale țării

Pe de altă parte, Ministerul de Externe rus a apreciat că prezenţa unor diplomaţi străini la sesiunea tribunalului ce urmează să se pronunţe marţi asupra plasării în detenţie a lui Navalnîi este dovada încercărilor Occidentului de a se amesteca în treburile interne ale Moscovei, transmite Reuters.

Totodată, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a scris pe Facebook că prezenţa diplomaţilor este dovada a ceea ce ea a numit eforturile Occidentului de a controla Rusia.

Mai multe țări condamnă Rusia pentru arestările de la protestele pro-Navalnîi
Mai multe țări și-au exprimat nemulțumirea legată de violențele de la protestele din Rusia și au făcut referire la posibilitatea aplicării de noi sancţiuni împotriva Moscovei, mai ales după reprimarea brutală, două weekenduri consecutiv, a manifestaţiilor de susţinere pentru Navalnîi.

Peste 5.000 de persoane au fost reţinute în timpul protestelor de duminică. Aceste noi arestări au fost imediat condamnate de SUA, Canada şi de mai multe ţări ale UE.

Navalnîi se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare, dar care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate.

O instanță judecătorească din Rusia urmează să decidă în cursul zilei de marți dacă opozantul Alexei Navalnîi va fi încarcerat pentru trei ani și jumătate, într-un caz care a stârnit proteste la nivel național și propuneri de noi sancțiuni occidentale pentru Moscova.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente