Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1689: Blackout la Kiev, petrecere la Moscova și avertismentul lui Kliciko. Zelenski acuză SUA

/VIDEO ANCHETĂ/ Deputații cu firme abonate la banii publici! Licitații de 100 milioane lei, câștigate de companiile unui parlamentar

achizitii-3
02 februarie 2021, ora 10:44

Fiecare al doilea deputat din actualul Parlament are companie, dar în afaceri cu statul s-au implicat doar câteva firme. Unora contractele cu statul le-au adus venituri de peste 100 de milioane de lei. 

Fostul deputat democrat Oleg Sîrbu, care a migrat la „Pro Moldova” are trei companii care au câștigat licitații la stat. În ultimii 9 ani, acestea au obținut contracte în valoare totală de peste 100 milioane lei, semnate cu diverse instituții din raioanele de nord ale țării. Asta în condițiile în care, până în 2019, șapte raioane din nord au fost conduse de democrați, iar Oleg Sârbu a fost președintele Organizației Teritoriale PDM din Edineț, începând cu 2015.

Compania „Gloria-Qvarc” a parlamentarului a obținut 38 de contracte, în valoare de peste 8 milioane de lei. Firma a livrat produse petroliere, în majoritatea cazurilor pentru Consiliul Raional Edineț și spitalul din localitate. Dar cele mai scumpe contracte au fost încheiate cu o instituție de învățământ – Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni: în 2014 – în valoare de 2,3 milioane lei, iar în următorii ani câte aproape un milion pe an. De fiecare dată, compania deputatului a fost singura participantă la concursurile de achiziții, desfășurate de colegiu.

Oleg Sîrbu  susține că firma sa era contractată de colegiu doar pentru că accepta să livreze combustibil pe datorie: „Primăvara ei achiziționau și toamna târziu achitau. Toată lumea la Edineț se cunoaște unul cu altul, dar asta nu înseamnă că avem relații speciale și asta nu înseamnă că dacă ești în politic nu trebuie să ajuți oamenii”.

Întâmplător sau nu, după ce au plecat democrații de la guvernare, firma nu a mai câștigat nicio licitație pentru livrarea produselor petroliere la instituții de stat. Sîrbu neagă că asta ar avea vreo legătură cu politicul și susține că firma este mai pasivă în activitate pentru că a decedat administratorul.

Alte două firme ale deputatului Oleg Sîrbu, „Vlados-Com” și „Maximos-Pan” au câștigat din 2011 peste o mie de licitații pentru livrarea produselor alimentare în diferite instituții de învățământ și medicale. În 2019, am identificat 15 contracte câștigate de „Vlados-Com”, în valoare totală de 2,5 milioane de lei. Cel mai scump, de peste jumătate de milion, a fost încheiat cu Direcția educație a Consiliului Raional Edineț, în luna iunie 2019, pentru livrarea produselor alimentare la Tabăra de odihnă pentru copii ,,Poieniţa Veselă’. Produse de peste 300 mii lei, firma a livrat Centrului de Plasament Temporar pentru adulți din Brânzeni, iar un contract de 365 mii lei a fost semnat în 2019 cu Direcția Învățământ Tineret și Sport Briceni, pentru livrare de legume și fructe. În 2020, această firmă a lui Sârbu nu a mai câștigat licitații publice.

Potrivit unor documente financiare, consultate de „Cutia Neagră”, „Vlados-Com” a avut venituri din vânzări, în 2017, în sumă de 54 milioane lei, dar după achitarea salariilor, impozitelor și altor cheltuieli operaționale, ar fi rămas cu un profit de numai 367 mii lei. Sîrbu ne-a declarat că „Vlados-Com” nu mai activează.

Compania „Maximos-Pan” este astăzi cea mai activă dintre firmele deputatului Sîrbu. În 2020, firma a încheiat  9 contracte de livrare a produselor alimentare instituțiilor de stat, în valoare totală de aproape un milion de lei. Pe 13 ianuarie curent, firma a câștigat prima licitație din 2021, la Primăria Edineț, semnând un contract de 75 mii lei, pentru livrarea produselor de panificație. Oleg Sîrbu are o brutărie la Edineț. Potrivit actelor financiare, firma „Maximos-Pan” a avut în 2019 vânzări de 14 milioane lei, dar ar fi rămas cu un profit de numai 18 mii lei, după acoperirea tuturor cheltuielilor de activitate. Deputatul a refuzat să discute la acest subiect și ne-a închis telefonul.

OLEG SÎRBU, deputat „Pro Moldova”: „Am sentimentul că am nimerit la vamă și caută în lenjeria mea. Iată am așa o senzație și o amărăciune. Vă doresc o zi frumoasă”

Oleg Sîrbu mai are câteva companii, dar nu a declarat niciodată venituri din activitatea lor. Chiar dacă au câștigat licitații de milioane la stat, nici „Vlados-Com” și nici „Maximos-Pan” nu au întregit bugetul familiei Sîrbu. Doar de la firma „Gloria- Qvarc”, deputatul a declarat în 2018 dividende de 6,6 milioane lei, iar în următorul an –  3,2 milioane lei. Dividende de o sută de mii de lei Sîrbu le-a încasat în 2019 de la compania „Triumf-Profit”, care gestiona case de schimb valutar, dar a fost lichidată în ianuarie 2020.

La capitolul proprietăți, Oleg Sîrbu a declarat când a ajuns deputat 62 ha de teren agricol în raionul Briceni, o casă și un apartament moștenite, un alt apartament de 57 metri pătrați, cumpărat în 2006 și mai multe unități de transport nu foarte valoroase. În ultimii ani, deputatul și-a mai cumpărat câteva terenuri agricole și unități de transport, estimate la câteva zeci de mii de lei fiecare.

Deputata socialistă Alla Pilipețcaia deține 50% dintr-o fabrică de mezeluri din orașul Soroca, abonată la licitații de stat. Pe site-ul Agenției Achiziții Publice am identificat 14 licitații, în valoare totală de aproximativ 1,7 milioane lei, câștigate în ultimii ani de compania Allei Pilipețcaia. Firma s-a activizat în ultima perioadă.

După ce în anul 2019 nu câștigase nicio licitație publică, în decembrie 2020 a reușit să încheie 3 contracte de peste 300 mii lei, cel mai scump fiind semnat cu Centrul de Plasament Temporar pentru Persoane cu Dizabilități din Bădiceni, Soroca, în valoare de 212 mii lei. Firma urmează să livreze în anul curent câte o tonă și jumătate de salam semiafumat și crenvurști centrului de plasament.

Dacă anterior, „Debut-Sor” câștigase tendere doar în raionul Soroca, în 2021 firma și-a extins activitatea și în alte raioane. În luna ianuarie, compania deputatei a câștigat deja două licitații de peste o sută mii lei pentru livrarea produselor la spitalele din Edineț și Drochia, ambele raioane fiind conduse de socialiști.

Alla Pilipețcaia nu a răspuns la apelurile noastre, dar a reacționat pe Facebook, unde a precizat că firma „Debut Sor” a fost fondată acum 17 ani de tatăl său, care i-a transmis apoi conducerea. Înainte de campania electorală pentru parlamentare a plecat din funcția de administrator al companiei și astfel a respectat legea. Deputata PSRM susține că firma luptă egal cu toți concurenții de pe piață și participă la licitațiile publice corect, în baza condițiilor egale pentru toți.

ALLA PILIPEȚCAIA, deputată PSRM: „Unele licitații le câștigăm, în altă parte pierdem. De exemplu, cu mulți ani în urmă noi livram produse centrului din Bădiceni. În acest an, de asemenea am participat la tender și am câștigat. Ce este imoral în asta? Sau trebuia să lăsăm fără lucru peste 100 de angajați ai întreprinderii? Eu nu trag foloase și nu fac influență, iar anterior nu am lucrat nicio zi la stat. Părinții m-au învățat să obțin totul prin muncă.

Potrivit documentelor financiare, epuse la concursurile de achiziții publice, compania deputatei socialiste a avut în 2019 vânzări de 24,6 milioane lei, dar declară un profit de numai 375 mii lei după acoperirea tuturor cheltuielilor.

Deputata socialistă nu prea este cunoscută pentru activitatea sa din Parlament, dar a ajuns vedetă pe rețelele sociale, în decembrie 2019, când a făcut o gafă la un eveniment public din Soroca și i-a felicitat pe cei prezenți cu „Fericiun crecit”. Ulterior a declarat că nu vede nimic tragic în asta. Este vorbitoare de limbă rusă și a comis greșeala din cauza emoțiilor.

Alla Pelipețcaia declară o casă de 372 metri pătrați, evaluată la 1,4 milioane lei și alte 4 bunuri imobiliare mici, toate primite prin moștenire în 2009. Venituri din afaceri nu a declarat.

Fostul democrat Eugen Nichiforciuc, exclus din partid vara trecută, a câștigat în doar doi ani de zile 8 milioane de lei, din achizițiile publice. Afacerile cu statul au prosperat exact atâta timp cât firma i-a aparținut deputatului și au stagnat imediat ce Nichiforciuc și-a vândut cota-parte din firmă.

Când a venit în Parlament, în 2014, Nichiforciuc declara o cotă parte de 50% în compania „Trans Agent Grup”, iar în februarie 2015 a fondat compania „Construct Agent Grup” în care deținea o cotă de 67%. La numai 3 luni de la deschidere, în mai 2015, compania câștigă prima licitație la stat, în valoare de 2,7 milioane lei, pentru modernizarea clădirii gimnaziului din satul Ciripcău, Florești, localitate condusă de un primar democrat. În octombrie 2018, tot Nichiforciuc a tăiat panglica la inaugurarea unui drum de un kilometru reparat la Ciripcău în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”.

În 2016, firma sa a câștigat alte 3 contracte la stat, cel mai valoros fiind cel de 3 milioane lei pentru înlocuirea ferestrelor și ușilor și izolarea termică a pereților la Spitalul Raional Soldănești.

Două contracte le-a semnat cu Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi în Agricultură, condusă pe atunci de exponentul democraților, actualul deputat Nicolae Ciubuc. Pentru un contract de 101 mii lei nici nu s-a făcut licitație. AIPA a ales procedura de negociere cu firma lui Nichiforciuc, pentru a finisa reparația clădirii.

În 2017, Comitetul Național Olimpic, condus tot de un deputat democrat Nicolae Juravschi, a contractat firma lui Nichiforciuc pentru a construi o mansardă la blocul din strada Pușkin, contractul fiind de aproape un milion și jumătate de lei. În același an, deputatul a declarat că și-a vândut cota parte din compania „Construct Agent Grup” cu o sută de mii de lei, încasând și dividende de 300 mii lei. (SCHEMĂ)

În 2018, compania nu a mai câștigat nicio licitație publică, iar în 2019, firma a obținut un singur contract de la Primăria Chișinău, în valoare de 642 mii lei pentru amenajarea unui teren sportiv pe str. Chimiștilor.

EUGENIU NICHIFORCIUC, deputat neafiliat: „Istoria cu această companie e una în stil strict moldovenesc. S-a adunat un grup de oameni, specializați în domeniul respectiv și au decis să demareze un proiect de business. Am fost invitat să mă alătur ca investitor acelui proiect, dar din start am spus că nu am nici timp, nici dorință să mă implic în activitatea companiei. Nu m-am interesat niciodată la ce licitații participă. M-am retras peste un timp, deoarece nu am vrut să ofer motive în plus pentru speculații. Nici din punct de vedere financiar acest proiect nu a fost niciodată atractiv, indiferent de ce s-ar spune. Desigur, când am ieșit din acest proiect, mi-am retras și suportul financiar. Din câte ați observat, din lipsă de bani, acest proiect nu a avut viitor”.

De când a ajuns deputat, Eugen Nichiforciuc și-a tot extins afacerile, fiind asociat în mai multe companii, cu diverse genuri de activitate: comerț cu mașini și piese de schimb pentru automobile, transport de mărfuri, comerț cu produse din tutun, extragere de minerale  activități distractive. Cea mai profitabilă pare a fi compania „Trans Agent Grup” de unde deputatul încasează anual dividende. În ultimii 4 ani, firma i-a adus venituri de circa 3 milioane lei.

După ce a plecat din Partidul Democrat, deputatul Andrian Candu l-a acuzat pe Eugen Nichiforciuc de lipsă de integritate și a declarat că acesta are mai multe afaceri nedeclarate, chiar și în afara R. Moldova.

 ANDRIAN CANDU, deputat „Pro Moldova”: „M-am referit la un fost coleg, Eugen Nichiforciuc, deoarece noi toți știm cum acționează dumnealui, știm despre lipsa integrității, știm despre afacerile pe care le are și nedeclarate…Voi reprezentanții presei ușor puteți găsi informații cu ce automobil se deplasează, ce afaceri are și aici și în România, multe nedeclarate”.

„Vă spun cu toată responsabilitatea că tot ce dețin în proprietate este declarat. Nu am afaceri nedeclarate pe teritoriul R. Moldova, cu atât mai mult, peste hotarele țării”, a comentat Nichiforciuc.

Odată ce-i prosperă afacerile, Nichiforciuc și-a mărit și proprietățile. Când a venit în Parlament, în 2014, declara un loc de parcare, un apartament de 42 metri pătrați și unul de 113 metri pătrați, evaluat la 762 mii lei. Își cumpărase atunci un „Audi Q5” nou-nouț și mai avea un „Land Rover Discavery”, achiziționat în 2013.

În 2015, Nichiforciuc și-a achiziționat un alt „Land Rover” cu 350 mii lei. În 2016, deputatul a declarat un nou apartament de 306 mp, utilizat până în prezent prin contract de abitație. În ultimii ani, Nichiforiuc a mai declarat cadouri la evenimente de familie în sumă de 600 mii lei și 50 de mii de euro. În 2019, deputatul și-a schimbat mașina pe un „Range Rover Sport” nou-nouț, cumpărat cu 26 de mii de euro.

Deputatul socialist Vitalii Evtodiev nu a prea avut intervenții în Parlament, în schimb, firma acestuia a avut o colaborare cu instituțiile de stat, dar până ca Evtodiev să devină deputat. În 2018, compania familiei lui Evtodiev a câștigat două licitații publice, în valoare totală de 640 mii lei.

„Savim-Com” SRL îi are ca fondatori pe socialistul Vitalii Evtodiev, soția sa și un alt membru al familiei. Pe 15 martie 2018, firma a semnat un contract de 143 mii lei cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, oferindu-i servicii pentru verificarea documentației de proiect la reabilitarea a 4 sectoare de poliție.

Pe 20 martie 2018, compania obține un alt contract, mai valoros, cu Ministerul Afacerilor Interne. Firma a cerut aproape jumătate de milion de lei, pentru expertiza proiectului de execuție și a devizului de cheltuieli la obiectivul Centrul Integrat de Pregătire pentru Aplicarea Legii.

Pentru anul 2018, deputatul Vitalii Evtodiev a declarat dividende de 552 mii lei din activitatea firmei „Savim-Com”, iar în 2019 a încasat încă jumătate de milion de lei de la firmă. Deputatul socialist are în proprietate un teren extravilan, o vilă de 46 metri pătrați, un garaj și un apartament de 72 metri pătrați, cumpărat în 2013 cu 493 mii lei. Din 2019 are în posesie o mașină de model „Range Rover Sport”, iar în 2017 și-a cumpărat o „Toyota Camry” cu 10 mii de euro. În 2015 a achiziționat o mașină de model „Audi Q7” cu 15 mii de euro.

Un al deputat democrat, Grigore Repesciuc, care a migrat la „Pro Moldova”, iar apoi a ajuns în grupul „Pentru Moldova”, aliat cu Partidul Șor în Parlament, ar putea să-și piardă mandatul de deputat și să nu mai poată ocupa funcții publice din cauza unor licitații câștigate de firmele familiei sale.

În 2018, compania „Galaxia-Parc”, ce aparține soției sale, a câștigat o licitație, anunțată de Primăria orașului Căușeni, în timp ce Grigore Repesciuc era primar al localității. Contractul de 130 mii lei a fost semnat în februarie 2018, pentru prestarea unor servicii de agrement copiilor din orașul Căușeni. Firma familiei Repesciuc a fost singura participantă la acel concurs de achiziții.

Tot în anii 2017-2018, întreprinderea individuală „Dragoș Camenșcic”, care aparține socrului deputatul Repesciuc și era administrată pe atunci de soția deputatului, Aurelia Repesciuc, a câștigat 4 licitații la Primăria Căușeni, în valoare de 700 mii lei, pentru deservirea iluminatului stradal și veceurilor publice din oraș.

La solicitarea Procuraturii Anticorupție, Autoritatea Națională de Integritate a pornit un control în privința lui Grigore Repesciuc și a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. ANI a decis ca deputatul să fie decăzut din dreptul de a exercita funcții publice pentru o perioadă de 3 ani.

Grigore Repesciuc și-a păstrat totuși mandatul de deputat, atacând în judecată decizia ANI. Din august 2019, dosarul se află pe masa magistraților. În iulie 2020, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins acțiunea deputatului, dar acesta s-a adresat la Curtea de Apel. Acolo au avut loc câteva amânări, iar următoarea ședință este planificată pentru data de 24 februarie.

În fața magistraților din prima instanță, Grigore Repesciuc a declarat că nu ar fi încălcat legislația la semnarea contractelor cu firmele familiei sale, deoarece s-a abținut de la vot la concursurile de achiziții organizate de Primăria Căușeni. De asemenea, oficial, Repesciuc este divorțat de soția sa. Căsătoria a fost desfăcută încă în 2003, dar aceștia mai locuiesc împreună. În declarațiile de avere, Repesciuc indică veniturile soției sale.

GRIGORE REPESCIUC, deputat „Pentru Moldova”: „În prima instanță noi am pierdut, dar asta a fost mai mult din motiv politic, pentru că eu eram pe timpul cela la „Pro Moldova”… Consider că judecătorii o să-și îndeplinească funcția lor de serviciu, avocații funcția lor. Eu mă consider că nu sunt vinovat.

Familia Respesciuc mai deține câteva firme care activează la Căușeni. Pe lângă cea implicată în scandalul din 2018, soția deputatului mai are compania de asigurare „Mihasig” și una de testări tehnice a mașinilor – „Mihasi-Test-Auto”. De la ultima, deputatul a declarat dividende în ultimii 3 ani, în sumă de aproape un milion de lei.

Deputatul spune că firmele familiei sale nu mai participă la licitații publice în Căușeni, pentru că primăria încheie contracte de valoare mică și nu organizează concursuri, dar afacerile îi merg bine în domeniul privat.

GRIGORE REPESCIUC, deputat „Pentru Moldova”: „Nu s-au petrecut licitații. Dl primar face contracte în direct, până la 240 mii lei, cu tot cu TVA …Dar companiile activează în domeniul privat? Activează toate, în toate domeniile. Avem contracte, avem deserviri, lucrăm, alergăm. În unele sate ajutăm primarii cu autoturnul, bioveceurile le-am amplasat în altă parte, în terenurile private. Cu transportul auto noi demult am vândut întreprinderea”.

Grigore Repesciuc are în proprietate câteva terenuri agricole, o casă de 208 metri pătrați, și două apartamente, de 47 și 52 metri pătrați. În 2019, deputatul și-a cumpărat în leasing o mașină nouă „Skoda Superb” cu 437 mii lei, după ce un an mai devreme își cumpărase un automobil de marca „Toyota” cu 170 mii lei.

Și deputata Ruxanda Glavan, fostă ministră a Sănătății în 3 guverne, a avut venituri din licitațiile publice. Compania „Glavirux”, pe care a fondat-o și a administrat-o anterior a câștigat peste o sută de contracte cu statul, pentru livrarea de medicamente și utilaj medical în diverse instituții.

Numai în perioada anilor 2013-2015 am identificat pe site-ul Agenției Achiziții Publice contracte în sumă de 12 milioane lei, câștigate de „Glavirux”. În 2015, la scurt timp după ce a ocupat funcția de ministră a Sănătății, Glavan a declarat că și-a vândut compania cu 473 mii lei, ridicând și dividende de aproape jumătate de milion de lei. Firma a fost redenumită ulterior în SRL „Polisano-Prim”, dar și-a păstrat inițial codul fiscal și conturile pe care le avuse „Glavirux”. Chiar și administratoare a rămas Olga Latîș, care astăzi este proprietara a 90% din firmă. Adresa juridică a companiei nu s-a schimbat până astăzi și este tot pe strada Costiujeni.

„Polisano-Prim” câștigă în continuare licitații la stat, dar mult mai puține. În 2020, compania a semnat 19 contracte cu diferite instituții medicale în sumă de aproape un milion de lei.

În declarația de avere pentru 2019, Ruxanda Glavan a trecut veniturile sale, în sumă de 241 mii lei și salariul soțului de 1,8 milioane lei, achitat de Banca Națională a Moldovei,  unde  Aureliu Cincilei este viceguvernator. Acesta este cercetat penal în dosarul furtului miliardului și fusese reținut în martie 2020. Ulterior a fost eliberat din arest, pentru că a colaborat cu procurorii și este cercetat în libertate.

Familia Glavan are două case: una de 349 metri pătrați, construită și finisată în 2006, fiind estimată la 868 mii lei și alta de 180 metri pătrați, cumpărată în 2017 cu 110 mii euro. În 2016, și-a cumpărat o mașină de marca „Toyota” cu 29 mii de dolari, iar în următorul an a achiziționat un Mercedes nou cu 46 mii euro. La începutul anului 2020, familia Glavan păstra în conturi bancare 110 mii euro, 20 mii de dolari și 274 mii leii.

O altă situație e în cazul deputatului PAS Dumitru Alaiba. Deși acesta nu deține nicio companie care să fi participat la licitații publice, părinții lui sunt fondatori și administratori ai unei firme care în ultimii cinci ani a câștigat mai multe licitații pentru lucrări de construcție a rețelelor de apeducte și canalizare.

În perioada 2015-2021, firma URALIS SRL, fondată de soții Larisa și Anatolie Alaiba, a câștigat peste 100 de milioane de lei din contracte publice încheiate cu diferite instituții de stat și primării din Sudul, centrul și nordul republicii. Compania este specializată în lucrări de construcție și extindere a rețelelor de apeduct și canalizare.

Datele din registrul achizițiilor publice arată că firma a câștigat constant contracte publice din momentul înființării. Cele mai multe tendere au fost câștigate în 2016, – șase la număr. Tot atâtea câte a câștigat în ultimii doi ani de când Dumitru Alaiba a devenit deputat. În 2018, Anatolie Alaiba a fost arestat de oamenii legii, fiind acuzat de delapidare de bani din Fondul Ecologic la realizarea unui proiect de construcție a unui apeduct în satul Chioselia Rusă, raionul Comrat. La șase luni de la pornirea dosarului, acesta a fost clasat.

DUMITRU ALAIBA, deputat PAS: „Părinții lucrează în domeniu de peste 20 de ani. O perioadă au fost asociați în cadrul unei companii mai mari, ulterior s-au separat. Activismul meu și ulterior activitatea mea din politică mai mult le-a încurcat decât le-a ajutat. Dosarul tatălui meu a fost fabricat din cauza activității mele și a fost nu pe licitații, ci pe crimă organizată. Fix cum brusc a apărut, fix atât de brusc a dispărut, fără nicio explicație, nimic. Noi despre asta practic nu discutăm. Ei au lucrul lor, eu am lucrul meu. Niciodată nu am mișcat vreun deget sau vreun telefon să dau, sau să merg cu rugăminți pentru ei”.

I-am contactat pentru reacții și pe ceilalți deputați vizați, dar nu ne-au răspuns nici la apeluri, nici la mesaje.

 

Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder vine la Cutia Neagră PLUS. Analizăm cele mai grave probleme de mediu și reformele promise într-un domeniu considerat ani la rând o prioritate secundară. De la scandalurile legate de gropile de gunoi și poluarea Nistrului, până la corupția din sistemul silvic, pădurile date în arendă și întârzierile proiectelor finanțate cu sute de milioane de euro. Cât de pregătit este statul să gestioneze crizele de mediu și să respecte angajamentele asumate în procesul de integrare europeană?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ziua Victoriei sau Ziua Europei? /Cine dezbină societatea și ce ar trebui să facem ca să ne unim în jurul unui scop comun? /De ce mai avem oameni care nu au încredere în parcursul european? /Unde a greșit guvernarea? /În ce domenii mai avem restanțe la capitolul reforme? /Cum înlăturăm obstacolele din calea spre UE? /Despre toate vorbim la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un misterios general din SUA a bătut palma cu ministrul Energiei pentru construcția unei centrale electrice pe gaz în Republica Moldova. Acordul de înțelegere a fost ținut în mare secret. Consilierii ministrului implicați în negocieri lucrează astăzi pentru compania generalului american. Angajamentele asumate de minister în favoarea investitorului ridică mai multe semne de întrebare. Detalii aflați în noua investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Demisii neașteptate imediat după promovare. Evaluări care durează luni întregi. Decizii contestate și suspiciuni de influență. Ce se întâmplă, de fapt, în sistemul de vetting al procurorilor? Analizăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Virginia Moraru, vicepreședinta Comisiei de vetting, și Octavian Iachimovschi, fost procuror anticorupție.

Benzina coboară sub pragul de 34 de lei: Cât vor costa carburanții pe 10, 11 și 12 octombrie 2026
Benzina coboară sub pragul de 34 de lei: Cât vor costa carburanții pe 10, 11 și 12 octombrie 2026
/PROMO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/PROMO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Accident mortal la Orhei: Un bărbat, lovit de o mașină, apoi călcat de alta. Unul dintre șoferi este de negăsit
Accident mortal la Orhei: Un bărbat, lovit de o mașină, apoi călcat de alta. Unul dintre șoferi este de negăsit
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ Elevi din Găgăuzia ar fi ademeniți să plece în Rusia: Li se promit studii și salarii la Alabuga, unde se produc drone
/VIDEO/ Elevi din Găgăuzia ar fi ademeniți să plece în Rusia: Li se promit studii și salarii la Alabuga, unde se produc drone

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente