Și-a acordat premii bănești în valoare de 65 de mii de lei în anii 2018-2019. Este vorba de directorului Spitalului Clinic Municipal din Bălți care acum riscă să-și piardă locul de muncă. Despre aceasta a anunțat Autoritatea Națională de Integritate.
Despre acest caz, ANI a fost sesizată în februarie 2020, fiind inițiat un control. În cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate a depistat că directorul spitalului a emis și semnat mai multe acte administrative prin care a obținut beneficii materiale. În acest sens, în perioada 2018-2019, acesta a încasat în total peste 65 mii de lei, de pe urma a șapte ordine de plată în care și-a acordat periodic premii bănești, între 6000 și 12 mii 400 lei.
Directorul Spitalului spune că operațiuni au fost efectuate cu acordul Fondatorului exprimat prin ordinele Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale pentru anii 2018-2020. Însă, inspectorul de integritate a respins aceste argumente, deoarece probatoriul acumulat demonstrează existența unui conflict de interese.
În concluzie, directorul spitalului a admis consumarea conflictelor de interese prin faptul că nu a declarat și nu a soluționat situația de conflict de interese, semnând în privința sa acte administrative.
Dacă actul va rămâne definitiv în instanța de judecată, ANI va sesiza Ministerul Sănătăți Muncii și Protecției Sociale pentru demiterea acestuia din funcție, cu aplicarea interdicției de a mai ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția altor funcții electorale, pe o perioadă de 3 ani.