Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

/VIDEO/ Navalnîi a fost condamnat la închisoare. Protestatarii au ieșit în stradă în număr mare și scandează „Rusia fără Putin!”

Foto: Profimedia Images
03 februarie 2021, ora 08:00

Alexei Navalnîi a fost condamnat de instanța rusă la doi ani și opt luni de închisoare, marți, în urma unei audieri haotice în care opozantul rus a ridiculizat argumentele acuzării și l-a numit pe liderul de la Kremlin „Putin otrăvitorul” și „un mic pungaș ascuns într-un buncăr”, relatează CNN și BBC și Digi.

Autoritățile ruse au desfășurat polițiști și trupe speciale în mai multe zone din Moscova

ACTUALIZARE 01:40. Peste 1000 de oameni au fost arestați la Moscova, iar clipurile video de pe rețelele sociale arată violențe și brutalitate ieșită din comun din partea forțelor de ordine care intervin împotriva protestatarilor. Într-un dintre filmulețe, polițiștii atacă o mașină în trafic și îl scot un bărbat cu forța din vehicul și apoi îl trag și îl lovesc cu picioarele.

ACTUALIZARE 21:55. În ciuda încercărilor autorităților de a îi opri, rușii ies în stradă în număr mare în Moscova și strigă „Rusia fără Putin!” și „Putin este un hoț!”.

Rusia transmite că solicitările țărilor occidentale pentru eliberarea lui Navalnîi sunt „rupte de realitate”, conform The Moscow Times.

ACTUALIZARE 21:35. The Moscow Times scrie că trei stații de metrou din centrul Moscovei au fost închise forțat pentru a opri protestele anunțate în apropiere de Kremlin. Un număr mare de polițiști a fost, de asemenea, desfășurat în mai multe zone ale orașului. Forțele de ordine au arestat deja mai mulți protestatari, iar jurnaliștii care se adunaseră în fața Kremlinului au fost escortați în afara zonei.

Arestat la Moscova protest Navalnîi
Poliția rusă a început să îi aresteze pe susținătorii lui Navalnîi care au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva condamnării opozantului rus la închisoare. Foto: Profimedia Images

Occidentul cere eliberarea imediată a lui Navalnîi

ACTUALIZARE 21:25. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut eliberarea imediată a lui Navalnîi: „Reiterez solicitarea Uniunii Europene pentru eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi. Nu putem accepta acest verdict- justiția nu trebuie politizată. Protestatarii au dreptul de a manifesta pașnic și de a își face auzite opțiunile politice”, a scris Michel pe Twitter.

Guvernele occidentale au reacționat la decizia de condamnare a lui Alexei Navalnîi – secretarul de stat american Antony Blinken a cerut eliberarea imediată a opozantului rus: „Statele Unite sunt profund îngrijorate de acțiunile Rusiei în ce îl privește pe Alexei Navalnîi. Reiterăm solicitarea de a îl elibera imediat și necondiționat și pe el dar și pe toți cei arestați pentru că și-au exercitat drepturile”.

Ministrul de Externe britanic a transmis pe Twitter că „decizia ticăloasă arată că Rusia eșuează în a își respecta cele mai de bază angajamente ale unui membru responsabil al comunității internaționale”.

Șeful diplomației germane a declarat, de asemenea, că verdictul reprezintă „o lovitură dată libertăților fundamentale și statului de drept” și a cerut din nou ca Navalnîi să fie eliberat imediat.

„Verdictul nu are nicio credibilitate și este împotriva obligațiilor internaționale privind drepturile omului pe care Rusia și le-a asumat”, a transmis Consiliul Europei.

—-

În timpul audierii, Navalnîi s-a arătat sfidător în fața procurorilor și judecătorilor ruși și a folosit mai multe apelative la adresa lui Vladimir Putin – „Se poate să îmi explicați cum se presupune că ar fi trebuit să respect condițiile condamnării cu suspendare și să vă notific cu privire la locul unde mă aflu?”, a întrebat Navalnîi în fața instanței.

La un moment dat, un reprezentant al sistemului penitenciar l-a întrebat de ce nu a furnizat documente care să dovedească faptul că a avut motive întemeiate pentru a nu se prezenta la inspecții. „Pentru că eram în comă?”, a răspuns Navalnîi.

„Cum puteți să stați aici și să spuneți că nu știți unde am fost? Am fost în comă, am fost transferat la terapie intensivă și apoi a trecut să trec printr-un proces de reabilitare fizică. Avocatul meu v-a înștiințat. Ați avut adresa mea și datele de contact. Ce altceva aș mai fi putut să fac pentru a vă informa”.

„Până și președintele țării a spus în direct la televizor că a permis plecarea mea în Germania pentru tratament. Nici asta nu ați știut?” a continuat opozantul rus.

Alexei Navalnîi l-a calificat apoi pe Vladimir Putin drept „un mic pungaș care se ascunde în buncăr” și a spus că supraviețuirea sa după otrăvirea cu noviciok este „o insultă profundă” pentru Vladimir Putin.

„Poate să se prefacă în continuare că este un mare politician, un mare lider global, dar va ajunge în istorie ca Putin otrăvitorul. L-am avut pe Alexandru Eliberatorul (n. red. – Țarul Alexandru al II-lea), pe Yaroslav cel Înțelept și acum îl avem pe Vladimir otrăvitorul de chiloți”, a spus Alexei Navalnîi în fața instanței. „Putin nu se ocupă de geopolitică, ci de conferințe în care dezbate cum să mânjească chiloți cu arme chimice”.

Susținătorii lui Navalnîi anunță proteste

Susținătorii opozantului rus au anunțat că vor ieși în stradă pentru a protesta împotriva acestei decizii. Ei au încercat să se adune în fața tribunalului, însă poliția era deja prezentă și pregătită să îi oprească. 300 de protestatari au fost deja arestați.

Duminică, protestele începute în toată țara au fost reprimate brutal de autoritățile ruse care au arestat peste 5000 de oameni în toată țara și au acționat cu violență împotriva manifestanților pașnici și a ziariștilor.

De asemenea, mai mulți aliați ai lui Navalnîi și membri ai familiei sale au fost arestați sau reținuți la domiciliu în ultimele săptămâni, fapt ce alimentează temerile că urmează un val de represiune politică dură. Soția lui Navalnîi a fost arestată de două ori de la întoarcerea cuplului în țară

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente