/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

/FOTO/ Doi moldoveni au fost prinși cu acte false la frontieră

missing
04 februarie 2021, ora 11:14

Doi cetățeni moldoveni au fost prinși cu acte false la frontieră. Este vorba despre un permis de conducere eliberate de autoritățile române și unul eliberat de autoritățile din Kîrgîzstan. Actele au fost luate de la cei doi călători și transmise pentru expertiza tehnico-judiciară.

Dacă un conațional s-a justificat prin faptul că a fost rugat să transmită actul falsificat, atunci al doilea moldovean a declarat că l-a primit în dar de la un cunoscut.

În seara zilei de miercuri, 3 februarie, în punctul de trecere a frontierei Cahul s-a apropiat, pe sensul de ieșire din țară, autocarul de pe ruta „Chișinău – Londra”. La volanul autocarului a fost legitimat un conațional, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră  au supus unui control mai amănunțit mijlocul de transport și pasagerii. În procesul de efectuare a controlului, șoferul fiind întrebat dacă deține și alte acte, acesta a comunicat că ar avea un plic, însă nu cunoaște conținutul acestuia.

La examinarea plicului a fost depistat un permis de conducere românesc, care ar fi eliberat pe numele unui cetățean moldovean. În timpul verificării suplimentare cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au observat mai multe elemente distinctorii care nu corespund unui act autentic.

În cadrul audierilor, șoferul a comunicat că plicul i-ar fi fost înmânat de către o persoană în Chișinău, pentru a-l transmite alteia când va ajunge la destinație. Despre faptul că ar fi un document în plic și că acesta ar fi fals nu cunoștea, el având rolul de „curier”.

Al doilea caz a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei Sculeni, unde a fost identificat un locuitor al orașului Soroca, în vârstă de 34 de ani, care deținea permis de conducere falsificat. Acesta se deplasa în România în calitate de pasager al unei mașini de ocazie.

În timpul discuțiilor cu polițistul de frontieră bărbatul a manifestat un comportament agitat, ceea ce a dus la efectuarea unui control suplimentar. Asupra bărbatului a fost depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat pe numele său, cu însemnele autorităților din Kîrgîzstan.

Ca urmare a cercetărilor preliminare, s-a stabilit că actul nu corespunde unui document veridic, fapt pentru care s-a întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii. Audiat, bărbatul a declarat că acest permis de conducere l-a primit în dar de la un prieten kîrgîz, iar despre faptul că este falsificat – nu cunoștea.

Ambele acte falsificate urmează să fie supuse expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptei.

Foto: border.gov.md

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram