Un tânăr în vârstă de 26 de ani, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat de către un bărbat în vârstă de 36 de ani. Incidentul a avut loc în seara zilei de joi, patru februarie, în orașul Cricova. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și se află în Izolatorul de detenție al Direcției de Poliție mun. Chișinău.
Potrivit oamenilor legii, apelul la serviciul 112 a fost înregistrat în jurul orei 21:20. Ajunși la fața locului, polițiștii au constat că, în urma consumului de băuturi alcoolice, între victimă și suspect s-a iscat un conflict care a generat într-o bătaie.
La un moment dat, bărbatul a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și i-a aplicat o plagă tăiată în regiunea cutiei toracice, după care a fugit de la fața locului.
Tânărul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Urmare a măsurilor speciale întreprinse de către ofițerii de investigație, suspectul a fost găsit și reținut.
Bărbatul a fost escortat la inspectoratul de poliție pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani.




































