Medicamentele administrate cu sau fără prescripția medicului, ne pot pune viața în pericol! Chiar și preparatele care fac parte din lista recomandată pot provoca o serie de reacții adverse, de la dependență, dureri de cap și de stomac, până la tulburări ale procesului de coagularea a sângelui. I s-a întâmplat și unei femei, în vârstă de 36 de ani, din satul Zagarancea, raionul Ungheni. Aceasta a ajuns la spital, după ce preparatele pe care și le administrase i-au provocat o reacție alergică. Pentru a evita astfel de situații, specialiștii în sănătate recomandă oamenilor să citească atent prospectul și să consulte medicul, înainte de a lua un medicament.
Femeia care a ajuns la spitalul raional Ungheni a avut o reacție alergică la medicamente antidepresive și psihoanaleptice. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către reprezentanții spitalului. A fost o reacție alergică ușoară, medicii au făcut dezintoxicare
MARINA PODOROGHIN, VICEDIRECTOR IMSP, UNGHENI: „A fost o reacție alergică ușoară. Nu a fost o supradozare, cred că a fost o intoleranță la medicament, s-a aplicat tratament de dezintoxicare și sensibilizare și cu recomandări ambulator, pacienta a plecat acasă.”
Potrivit medicului din Ungheni, în raion au mai fost înregistrate asemenea cazuri. În timp ce unii își administrează medicamente în scop de tratament, alții – cu scop de suicid. Cel mai des, totuși, oamenii se ocupă cu automedicația, fără a avea nicio idee despre eventualele efecte ale preparatelor.
MARINA PODOROGHIN, VICEDIRECTOR IMSP, UNGHENI: „Avem și cazuri grave, și cazuri când se admnistrează cantități extrem de mari, pacientul după aia se află la tratament în terapie intensivă, 24, 48, în dependență de starea pacientului 72 de ore. Avem și cazuri de transfer la nivel per țară la Chișinău”.
Atât medicamentele cu prescripție, cât și cele fără prescripție medicală pot avea efecte pozitive sau negative. De aceea, specialiștii recomandă să citim cu atenție prospectul, deoarece acolo găsim informații despre atenționări, interacțiunea cu alte medicamente, care ar trebui excluse. Pentru întrebări suplimentare este necesar să contactăm medicul.
ELENA GOREA, MEDIC DE FAMILIE: „Îndemnul meu este ca, în general, pacienții să nu facă automedicație. 00.53 MUSCA TC: 01.05 Acuma avem pacienți care, din păcate, administrându-și de multe ori antibiotic din proprie inițiativă, acuma ajung la unele complicații în situația de COVID bacteriene, care ar fi necesar de administrat antibiotic și, din păcate, recurgem la medicamentele din grupele cele mai noi”.
În farmacii sunt liste de medicamente care pot fi cumparate fără rețetă, cum ar fi vitamine, calciu, antipiretice sau împotriva durerilor. Totuși, acestea pot avea efecte secundare. Specialiștii de la Agenția Medicamentului atenționează că, spre exemplu, antiimflamatoarele cum ar fi ibuprofenul, care se ia frecvent în caz de răceli, trebuie administrat cu mare precauție, pentru că poate masca semnele și simptomele infecției.
LINA GUDIMA, ȘEFA SECȚIEI FARMACOVIGILENȚĂ ȘI STUDII CLINICE, AMDM: „Sau poate prelungi boala. În afara de aceasta sunt și reacții adverse care sunt durerile de stomac, până la gastrită, sau tulburări a coagulării sângelui. Este foarte importantă administrarea în strict dozele indicate în prospect, deoarece depășirea dozelor, pot să ducă la tulburări grave.”
De asemenea, picăturile nazale administrate un timp mai îndelungat, pot determina obișnuință, spun specialiștii. Totodată, ar putea acționa asupra tensiunii arteriale la vârstnici și pot provoca reacții dermatologice. Reprezentanții Agenției Medicamentului, spun că, din cauza administrării la întâmplare a unor preparate medicamentoase, au mai fost raportate reacții adverse cum ar fi durerile de cap, insomnii, oboseala și chiar și tulburări de vedere.



































